Modifica setarile cookie
Toate categoriile

I-a fost furat un echipament de 15.000 €, dar a făcut degeaba plângere la poliţie

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ce facem dacă găsim în mijlocul străzii un echipament de sonorizare în valoare de 15.000 de euro? Îl încărcăm repede în maşină, ar răspunde mai mulţi indivizi filmaţi în timp ce făceau asta, pe o stradă din Bucureşti.

Culmea este însă alta. Păgubitul, care a pierdut electronicele după ce i-au căzut dintr-o auto-utilitara, a făcut degeaba plângere la poliţie. Potrivit legii, timp de 10 zile, cei care le-au luat, nu pot fi acuzaţi de nimic.

Cristian Staymaer, păgubit: - Am avut eveniment în Cartierul Francez, tehnicul meu a încărcat sculele şi se pare că nu le-au asigurat pentru transport. Au venit pe aici în intersecţia din spate, iar în viraj uşa s-a deschis şi a căzut aparatură.

Reporter: - Nu au observat?

Cristian Staymaer, păgubit: - Nu că era noapte şi ploua puternic.

Citește și
elev retinut
Bandă formată din 40 de hoți români, desființată în Spania. Ce au descoperit anchetatorii

Reporter: - Când şi-au dat seama că nu le mai au?

Cristian Staymaer, păgubit: - La intersecţie la Băneasa. S-au întors în 5 minute, dar aparatura nu mai era.

Păgubitul nu s-a lăsat şi a încercat să îşi găsească bunul pierdut. Aşa că a mers la benzinăria în vecinătatea căreia s-a petrecut totul.

"Am constatat că o dubiţă neagră şi o dacie papuc a preluat o parte, iar un taximetrist o altă parte din aparatură şi au plecat spre Băneasa", susține păgubitul.

Toată scenă a fost văzută şi de un angajat al unei firme de pază, prezent în benzinărie. Acesta le-a spus şefilor că i-a văzut pe cei care încărcau aparatura în mai multe maşini şi că le-a reţinut şi numerele plăcuțelor de înmatriculare.

După ce a obţinut aceste informaţii victima a apelat la poliţie.

Când a mers la poliţie, păgubitul a avut parte de o altă surpriză neplăcută. A aflat că poliţiştii nu pot să facă mai nimic timp de 10 zile, perioadă în care cei care au găsit boxele trebuie să le restituie. Abia după ce expiră cele 10 zile, pot să fie traşi la răspundere.

"Vorbim de infracţiunea de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor. Pentru această infracţiune, codul penal prevede pedeapsa cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau amendă", a precizat Druga Mirela, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.

Potrivit celor din Poliţia Capitalei, doar anul trecut au fost deschise aproape 1500 de dosare pe acest tip de infracţiune. Iar în primele 5 luni ale acestui an, alte 600 de persoane s-au plâns că şi-au pierdut bunurile.

"De cele mai multe ori, vorbim de bunuri de mici dimensiuni uitate de oameni în baruri, cluburi, în mijloacele de transport în comun sau taxi", a precizat Druga Mirela, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.

Reporter: - Vă uitaţi după fiecare client dacă şi-a uitat ceva sau vi s-a întâmplat să nu vedeţi şi să se urce alt client?

Taximetrist: - Se întâmplă să nu vedem, ne atrage atenţia următorul client şi facem tot posibilul ca să îşi recupereze bunul pierdut.

Reporter: - Ce uită oamenii cel mai des?

Taximetrist: - Telefoanele.

În cazul lui Cristi, cei care i-au luat aparatura mai au timp până săptămâna viitoare să se răzgândească. Pe de altă parte, angajaţii care nu au asigurat încărcătura au fost concediaţi.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult