Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Haos în piețele din țară, din cauza nerespectării restricțiilor. „Ne-a întors pe vremea lu' împușcatu!”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Oricât de mare ar fi frica de boală, un frigider gol îi sperie mai tare pe mulți dintre noi.

Dovadă că joi, în ciuda tuturor avertismentelor, s-au dat lupte aprige în piețe. Cele mai mari scandaluri au ieșit acolo unde clienții nu au respectat o distanță rezonabilă.

În București, inspectorii ANPC au dat amenzi și chiar au închis provizoriu două locuri.

Scene ireale în Piața Sălăjan din București

 

Scene ireale a fost filmate la intrarea în Piața Sălăjan în sectorul 3 al Capitalei. În timp ce unii oameni respectau regulile și stăteau la o coadă imensă, alții se buluceau lângă gardurile metalice. Degeaba au încercat administratorii să le explice că măsurile sunt luate pentru sănătatea lor.

În piețele în care responsabilii nu și-au dat silința, inspectorii ANPC au dat amenzi - peste 30.000 de lei într-o singură zi.

Citește și
Aglomerație în Piața Obor, în ciuda restricțiilor impuse de autorități
Aglomerație în Piața Obor, în ciuda restricțiilor impuse de autorități

Adrian Buduroi, administator piața Veteranilor: „Sunt foarte mari nemulțumiri pentru că se creează cozi la intrări. Sunt nemulțumiți și vânzătorii că nu mai au aceeași afluență de clienți.”

ANPC a închis pe loc două piețe din București

 

Pe lângă amenzi, ANPC a decis să închidă pe loc două piețe - Gorjului și Titan 2 - până când administratorii au pus la dispoziția clienților dezinfectant pentru mâini și au afișat regulile de distanțare.

Alte măsuri pe care le-a luat administratorul au fost să mărească distanță între tarabe și să traseze marcaje astfel încât oamenii să păstreze distanța minimă pentru a preveni răspândirea covid-19.

Distanțarea socială nu a fost respectată în piața Crângași

 

Nemulțumiri au fost și în Piața Crângași, unde multora puțin le-a păsat de distanțarea socială.

Femeie: „Ne-a întors pe vremea lu' împușcatu! Ce să fac doamnă?” Reporter: „De ce nu dați prioritate la cei mai în vârstă?” Femeie: „Dau, domnule, ce vrei să mă bat cu oamenii? Păi eu când mai întru că uite cât e ceasul?”

Și piața Minis din sectorul 3 a fost închisă de ANPC pentru lipsa măsurilor de siguranță. Administratorul se plânge că a fost cât pe ce să fie linșat dimineață de cei care au aflat că nu pot intra.

Cozi mari au fost și în vestitul Obor, unde ordinea a fost păstrată cu poliția.

Aglomerație în piețele din Oradea și Constanța  

La Oradea, înghesuiala cea mai mare a fost în intervalul dedicat persoanelor în vârstă. Cea mai mare piață din Constanța era plină la ora prânzului. Sute de bătrâni s-au lăsat cu greu convinși de polițiștii locali să păstreze distanța între ei.

Mai mult, unii dintre cei ieșiți la piață nu aveau asupra lor declarațiile pe proprie răspundere, nici măcar nu auziseră de acestea. Cei care nu aveau măști de protecție au primit de la polițiști.

Polițiștii au intervenit în piețele din Târgu Jiu

 

Și la Târgu Jiu a fost nevoie de polițiști și mascații de la trupele de intervenție ca să fie păstrată o ordine oarecare. Localnic: „E foarte aglomerat , dar ce să facem, ne mai ferim unul de altul”. Reporter: „Păi e destul de aproape cealaltă persoană”. Localnic: „Știu, așa e, iau restul și am plecat.” Pentru că aceste scene să nu se repete, administratorii piețelor le recomandă celor mai tineri să nu meargă dimineața la cumpărături.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult