Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Guvernul s-a reunit de urgență miercuri seară. Noile restricţii la nivel naţional

Your browser doesn't support HTML5 video.

Guvernul s-a reunit de urgență miercuri seara, după ce în Capitală numai, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste două mii de noi îmbolnăviri, iar orașul a ajuns la o incidență de 6,5 cazuri la mia de locuitori.

În tot acest timp, în țară, mai bine de 6.600 de persoane au aflat miercuri că au COVID-19. În fața acestor date alarmante, Comitetul pentru Situații de Urgență anunță noi restricții la nivel național. Cele mai drastice măsuri sunt pentru localitățile în care ratele de incidență se înscriu în scenariul roșu. Acolo, magazinele ar putea fi închise la ora 18, iar circulația, interzisă după ora 20.

Zonele roșii din țară, în care numărul îmbolnăvirilor pare scăpat de sub control, vor avea restricțiile cele mai dure, potrivit variantelor discutate în Comitetul pentru Situații de Urgență. În cazul lor, măsurile se referă la programul magazinelor și orele între care se poate circula.

Propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență este ca, în localitățile cu mai mult de 7,5 de infectări la mia de locuitori, circulația să fie interzisă după ora 20.00, iar magazinele să-și închidă porțile la ora 18.00, în toate zilele săptămânii. Sălile de sport vor avea și ele lacătul pe ușă.

Pentru localitățile cu o incidență cuprinsă între 4 și 7,5 la mie, măsurile restrictive s-ar aplica doar vineri, sâmbătă și duminică, când magazinle s-ar închide la ora 18.00, iar circulația, de la ora 20.00.

Citește și
politie
Noi propuneri de restricții. Draftul documentului cu măsurile discutate de CNSU pentru limitarea pandemiei

Deja, Capitala a ajuns la 6,5 infectări la mia de locuitori, iar în județul Ifov situația este și mai gravă.

Alte 11 județe sunt în scenariul roșu. 140 de pacienți cu Covid au murit numai în ultimele 24 de ore, iar secțiile de terapie intensivă sunt suprasolicitate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult