Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Guvern: Contribuţii plafonate la nivelul de anul trecut pentru angajații din concediu medical

Guvernul a publicat forma finală a ordonanţei care ar urma să rezolve situaţiile în care angajaţii aflaţi în concediu medical au avut venituri mai mici din cauza creşterii contribuţiilor sociale.

Potrivit proiectului, acestea ar urma să fie plafonate la nivelul de anul trecut, astfel încât nimeni să nu primească bani mai puţini.

Pierderile ar urma să fie suportate de stat. Este doar o soluţie de moment, însă, valabilă doar pentru cei care intră în concediu medical până la finalul lunii iunie. Apoi este posibil ca veniturile să fie din nou mai mici, atrag atenţia specialiştii.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă propune o soluţie pentru ca cei aflaţi în concediu medical şi femeile din concediu prenatal ori postanatal să nu aibă venituri mai mici.

De exemplu, după ultimele modificări făcute tot de Guvern, o persoană cu un salariu brut de 4000 de lei a plătit pentru luna ianuarie contribuţii sociale în valoare de 850 de lei.

Executivul propune acum ca toate contribuţiile să se calculeze după formula de anul trecut, în funcţie de salariul mediu brut pe economie, adică să se plafoneze la 115 lei, iar cei care au plătit deja pentru luna trecută să primească diferenţa de la angajator.

Excepţie fac cei care au venituri mici şi plătesc mai puţin, după nouă formulă. De exemplu, contribuţiile pentru un salariu de 500 de lei se ridică la 106 lei.

Proiectul a stârnit însă controverse, pentru că se referă doar la cei care intră în concediu medical până pe 30 iunie. Nu se spune ce se va întâmpla după această dată iar specialiştii atrag atenţia că unele venituri ar putea fi din nou diminuate.

Asociaţie HR: "Vrem să fie foarte clar stipulat în lege cum se va întâmpla de acum înainte, nu să fie până în iunie. După aia ne putem trezi cu altă ordonanţa în iunie care schimbă din nou lucrurile. Noi ne dorim un proiect de lege care să reglementeze lucrurile pe termen lung. Sunt prea multe modificări care se întâmplă. "

Proiectul a primit aviz favorabil de la Consiliul Economic şi Social. Cu rezerve însă.

Dragoş Bănescu, secretar general la Ministerul Muncii: ”Nu cred că este un şir nesfârşit. Eu cred că ştim cum stau lucrurile şi nu o să mai fim în situaţia de a genera alte probleme. Urmând ca lucrurile să intre pe un făgaş normal şi lucrurile să fie clare. ”

Mihaela Mitroi, specialist fiscal: ”Această aşezare a contribuţiilor sociale într-un alt sistem este o măsură fiscală majorară şi presupunea studii destul de îndelungate... trebuia să fie făcut un studiu de impact, trebuia observat în detaliu, pentru că altfel trebuie să reparăm... mai ales că acest sistem nu prea e folosit la nivel global.”

Proiectul de ordonanţă de urgenţă ar urma să fie aprobat în următoarea şedinţă de Guvern.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult