Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Gerul a luat locul ninsorilor, iar în sud-estul ţării viscolul a făcut ravagii. Imaginile surprinse pe litoral

Your browser doesn't support HTML5 video.

Gerul a luat locul ninsorilor, iar în sud-estul ţării viscolul a făcut ravagii şi a tot cărat zăpada de pe câmp pe şosea! Toată noaptea utilajele de deszăpezire au lucrat încontinuu pentru a uşura circulaţia.

În judeţul Constanța o porţiune din DN38 a fost închisă, după ce două TIR-uri au derapat.

În toată Dobrogea, ninsoarea s-a oprit la miezul nopţii, dat tot de atunci s-a instalat frigul. Dimineaţa, termometrele arătau minus zece grade Celsius, iar faleza de la Cazino s-a transformat într-un regat de gheaţă.

Senzaţia de frig a fost accentuată de vântul care a suflat la rafală cu 55-70 km/ oră! Partea bună este ca marea este spectaculoasă cu valurile ei care se înălţa la aproape 4 m.

În ciuda frigului, zeci de oameni au venit pe faleza pentru a suprinde în fotografii peisajul de gheaţă.

Citește și
capitala, bucuresti, vreme rea
Strat de zăpadă și ger in Capitală. 11 accidente produse în ultimele 24 de ore

Tot litoralul este în continuare sub cod galben de vânt.

Soarele nu a reuşit să dezmorţească atmosfera nici la Braşov, unde oamenii s-au îmbrăcat ca în miez de iarnă.

Crescuţi în Marea Britanie, unde rareori temperaturile scad sub 0 grade Celsius, câțiva copii au fost înfofoliţi zdravăn, ca să poată suporta frigul pătrunzător.

Pe un bărbat, îngrijitor de animale la o mănăstire din Buşteni, l-a prins noaptea în Braşov şi s-a dus la un centru pentru persoane fără adăpost.

Carosabilul s-a transformat într-un adevărat patinoar. Şoferii s-au ajutat unii pe alţii ca să mişte maşinile din loc. În apropiere de comuna Lumina, judeţul Constanta, un TIR a derapat, iar şoferul s-a chinuit ore în şir să îl readucă pe şosea, însă fără succes.

Pe tot parcursul zilei se va menţine vreme deosebit de rece în toată ţara, iar în sud-est se vor înregistra intensificări ale vântului cu viteza de până la 60 km/h.

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult