Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fostul director SRI George Maior, audiat în calitate de martor la SIIJ

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ambasadorul României în SUA, George Maior, fost director al SRI, s-a prezentat vineri dimineața la Secţia specială pentru anchetarea magistraţilor.

Este vorba de dosarul în care fosta şefă a DNA Laura Codruța Kovesi este cercetată în legătură cu extrădarea lui Nicolae Popa.

George Maior a sosit la SIIJ in jurul orei 10.30, iar in urma cu foarte puțin timp a părăsit instituția. Maior a fost citat in calitate de martor in dosarul aducerii în țară a lui Nicolae Popa.

"Serviciul Român de Informaţii s-a implicat şi dacă nu ar fi făcut-o nu ar fi fost menirea serviciului. (...) Serviciul Român de Informaţii şi-a făcut datoria exemplar", a spus Maior la intrarea în sediul SIIJ, răspunzând unei întrebări despre prezenţa a doi ofiţeri SRI în aeronava care l-a adus pe Nicolae Popa în ţară.

În acest dosar, fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi este cercetată penal pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Ea a fost plasată sub control judiciar de către Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a revocat măsura. Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie. Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare. Poliţia Română a transmis, în decembrie 2018, că a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea în ţară din Indonezia a fostului director al FNI.

Citește și
Klaus Iohannis si George Maior
Iohannis, despre rechemarea lui Maior: Voi lua o decizie după summit-ul de la Sibiu

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult