Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Garsonieră cuprinsă de flăcări în Arad. Cinci persoane au ajuns la spital

Your browser doesn't support HTML5 video.

A fost panică aseară într-un bloc din Arad, după ce o garsonieră, în care locuia un cetățean italian, a fost cuprinsă de flăcări.

Cinci persoane au ajuns la spital și alte cinci au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că s-au intoxicat cu fum. Speriați, o parte din locatari au ieșit în stradă, iar ceilalți au fost evacuați de pompieri.

Alerta a fost dată la ora 22, când locatarii au auzit o bubuitură puternică, urmată de flăcări puternice. Instantaneu palierul s-a umplut de fum.

Femeie: „Au strigat că a luat foc, arde în garsonieră la etajul doi. Era fum înecăcios și de aceea ne-au evacuat, să nu stăm în casă”.

Femeie și bărbat: „Am auzit puțin o bubuitură, dar nu știm ce s-a întâmplat și ne-am trezit cu flăcări sub geam, că noi stăm mai sus și nu am putut coborâ decât cu prosoapele la nas.”

Aproximativ 65 de persoane au fost evacuate din bloc. Zece locatari s-au intoxicat cu fum și au avut nevoie de ingrijiri medicale, iar cinci dintre ei au fost transportați la spital. Acolo a ajuns și cetățeanul italian, proprietarul garsonierei.

Femeie: „Striga săracul om, foc, foc, și s-au umplut toate holurile de fum și ne-am închis în casă.”

Bărbat: „Am vrut să mă duc acasă și dintr-o dată a explodat acolo, au fost flăcări și am zis să sune după salvare.”

Pompierii au fost nevoiți să acționeze cu scara pentru a stinge focul izbucnit la etajul doi. După aproximativ o jumătate de oră oamenii au putut reveni în locuințele lor.

Pompieri către locatari: „Niciun fel de probleme în bloc, după ce adunăm baza materială o să intrăm în apartamente, fiecare la apartamentul lui, începem cu parterul și tot așa până la ultimul etaj.”

Casa scării și locuintele apropiate garsonierei care a luat foc au fost afectate de funingine și de apa. Anchetatorii vor stabili cauza incendiului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult