Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Furtună cu grindină în județul Alba. Ploaia torențială a măturat totul în cale. VIDEO

A plouat cu grindină în urmă puțin timp în județul Alba. Ploaia torențială a măturat totul în cale, iar șuvoaiele de apă au acoperit străzile.

În doar 10 minute totul a fost acoperit de un strat alb de gheață, deși sunt 14 grade Celsius în acest moment în Alba-Iulia.

Cantitățile de apă au fost semnificative și au fost însoțite de fulgere.

Vremea azi, 2 aprilie. Iarna își mai face simțită prezența

Duminică cerul rămâne acoperit de nori, va ploua temporar în nord, centru, est şi sud-est, iar în zonele de munte, la altitudini mari, va fi lapoviţă.

În sudul României, se face mai cald decât ar fi normal la început de aprilie şi maximele ajung la 20 de grade. Cel mai rãcoare va fi în depresiuni, pe unde se vor înregistra cel mult 10 grade.

Vremea în următoarele zile

Luni, temperaturile încep sã scadã şi vântul se intensificã aproape peste tot. Ploile cuprind sudul, estul şi centrul tãrii, iar la munte, treptat dominã ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

Marţi, vremea devine rece pentru aceastã perioadã. O sã ningã în zonele montane, dar şi în Transilvania şi în Moldova; în celelalte zone vor fi precipitaţii mixte.

Miercuri, temperaturile continuã sã scadã şi vor fi cel mult 10 grade. Înnorările persistã, va fi lapoviţa în vestul, sudul şi estul tari, iar la munte va ninge.

Cod portocaliu de viituri

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până duminică la prânz pe râuri din judeţele Caraş-Severin şi Timiş.

Conform prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în ziua de 2 aprilie, între orele 01:00 - 12:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie pe râurile din bazinele hidrografice: Bistra, Pogăniş - bazin amonte Ac. Cadar Duboz (afluenţi ai râului Timiş) - judeţul Caraş-Severin şi Bârzava - judeţele: Caraş-Severin şi Timiş.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice: Tău (afluent al râului Pogăniş), râul Bârzava - sector aval S.H. Moniom.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult