Modifica setarile cookie
Toate categoriile

FOTO Trei copii, un băiat și două fete, au dispărut de acasă și sunt căutați. Semnalmentele minorilor

Trei copii cu vârstele de 10, 12 și 14 ani au dispărut de la casa lor din comuna Ruginești, marți în jurul orei 21:00. Tatăl lor a anunțat poliția miercuri dimineață.

Miercuri dimineață, ora 07:28, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au fost sesizați prin SNUAU 112 de către tatăl a trei minori cu vârstele de 10, 12 și 14 ani, (un băiat și două fete) din comuna Ruginești, cu privire la faptul că aceștia nu au revenit la domiciliu, ultima oară fiind văzuți în cursul serii precedente, în jurul orei 21.00, într-un parc din comuna Ruginești .

Au fost constituite echipe mixte formate din polițiști, jandarmi și pompieri care desfășoară activități de căutare a minorilor .

La căutări participă și câinele de urmă.

Semnalmente minori

Minora VĂSÎI COSMINA-ELENA, în vârstă de 12 ani, la momentul plecării era îmbrăcată cu un hanorac gri, pantaloni negri de trening, încălțată cu adidași de roz. Semnalmente: înălțime 1,50 m, greutate 45 kg, ochi căprui, ten deschis, păr negru, lung, fără semne particulare.

Minora ROMAN DIANA-FLORENTINA, în vârstă de 14 ani, la momentul plecării era îmbrăcată cu o pereche de blugi culoare albastru deschis, tricou alb și încălțată cu o pereche de adidași negri. Semnalmente: înălțime 1,64 m, greutate 64 kg, ten închis, având ca semn particular o cicatrice la mâna stângă provocată de o arsură.

Minorul VĂSÎI NECULAI-ANDREI, în vârstă de 10 ani, la momentul plecării era îmbrăcat cu un tricou alb, pantaloni scurți culoare roșie, încălțat cu adidași culoare verde deschis. Semnalmente: înălțime 1,55 m, greutate 55 kg, ochi căprui, păr scurt, negru, ten închis, având un semn la nivelul nasului, în partea dreaptă, de tipul unei cicatrici.

Persoanele care pot oferi detalii despre cei trei minori sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult