Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fostul deputat Dorin Maior Lazăr a fost adus în țară sub escortă. Ce pedeapsă are de executat

Dorin Lazăr Maior, fost deputat şi fost lider al unor asociaţii de revoluţionari, a fost adus de la Roma sub escorta Poliţiei, luni, pe Aeroportul Otopeni, scrie Agerpres.

El are de executat o condamnare primită într-un dosar în care a fost acuzat de cumpărare de influență.

Potrivit unei informări a Poliţiei Române, pe data de 2 octombrie, o escortă formată din ofiţeri din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române urma să preia, din Roma, un bărbat de 63 de ani.

Dorin Lazăr Maior s-a internat la un spital din Roma din cauza unor probleme medicale, au precizat surse judiciare, până când situaţia medicală i-a permis transportul către ţara noastră.

Fost deputat şi fost lider al unor asociaţii de revoluţionari, Dorin Lazăr Maior a fost condamnat de Tribunalul Braşov pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la această infracţiune, la data faptelor fiind condamnat definitiv în altă cauză.

Citește și
vladimir putin
Un deputat moldovean l-a întrebat pe Putin ce se va întâmpla cu Moldova după războiul din Ucraina. Ce a răspuns

Dorin Lazăr Maior a fost condamnat definitiv la 11 noiembrie 2013 la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

„După condamnarea sa de către prima instanţă şi înainte de pronunţarea hotărârii definitive, inculpatul a fugit din ţară în Dubai (Emiratele Arabe Unite) pentru a se sustrage de la executarea pedepsei cu închisoarea la care a fost condamnat. Ulterior, prin contactarea unor persoane, precum şi prin intermediul soţiei sale, inculpatul Maior a acţionat pentru identificarea şi contactarea unor persoane cu influenţă în justiţie, fiind dispus să plătească sume importante de bani pentru a obţine anularea, în mod fraudulos, a hotărârii definitive de condamnare la pedeapsa închisorii", se arăta într-un comunicat al DNA.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult