Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Focar de infecție cu COVID-19 la Buzău. Secția de boli interne a Spitalului Județean a fost închisă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Secția de boli interne a Spitalului Județean din Buzău a fost închisă. Măsura a fost luată după ce ieri a fost descoperit un nou focar de coronavirus.

Inițial au fost testați pozitiv patru pacienți, iar apoi șapte cadre medicale.

Totul s-ar fi descoperit după ce o bătrână în vârstă de 87 de ani a fost testată pentru COVID 19 pentru a putea fi transferată într-un azil de bătrâni. După ce rezultatul a a arătat că este infectată, tot personalul medical și cei 40 de pacienți internați aici au fost testați. Pentru trei dintre aceștia rezultatul a fost pozitiv, la fel și pentru șapte cadre medicale.

Claudiu Damian: manager Spitalul Județean de Urgență Buzău: "Un medic, patru asistente și două infirmiere. În următoarea etapă se vor testa în continuare cadre medicale, primele vor fi cele de pe dializă unde medicul își desfășura activitatea. El a fost pozitivat și a fost testat în secția interne deoarece a avut un consult la un pacient care a fost pozitiv".

PaciențIi infectați au fost transferați la spitalul suport din Râmnicu Sărat, iar cadrele medicale au fost internate într-o secție a spitalului județean. Toți sunt asimptomatici. Pacienții negativi aflați într-o stare de sănătate bună au fost externați, ceilalți au rămas internați, cu asigurarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii bolii. Între timp, ambulatoriul situat lângă unitatea medicală a fost asaltat de pacienți.

Citește și
Ministrul Sănătății, despre criza din spitale: ”Voi intra și în blocul operator, dacă este nevoie”
Testare națională împotriva coronavirusului. Anunțul lui Nelu Tătaru pentru 1 iunie

Pacient: "Am fost operat și să mă vadă doctorul. Am insistat de vreo două ori, degeaba, să vină asistenta”.

Pacient: "Am dublă fractură, trebuie să mă operez la picior. De două ore stau aici. Nu se păstrează domne nicio distanță, uitați-va ce e aici".

Celălalt ambulatoriu din municipiu este închis de săptămâna trecută, după ce un medic și un asistent medical au fost infectați cu sars-cov2.

Carmen Scântei, epidemiolog DSP Buzău: "La ambulatoriu, s-a recoltat cel de-al doilea test și dacă rezultatele acestea vor fi negative ambulatoriul își va relua imediat activitatea".

Ancheta epidemiologică va stabili dacă la Spitalul Județean din Buzău virusul a fost adus de un pacient sau de un angajat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult