Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Firea vrea să-l facă cetățean de onoare pe Cornel Dinu, ”fost antrenor la Steaua”

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea vrea să-i acorde titlul de cetățean de onoare lui Cornel Dinu, despre care se spune că a fost ”antrenor principal la Steaua Bucureşti”.

Potrivit unui proiect aflat pe ordinea de zi a CGMB, ”se conferă titlul de Cetăţean de onoare al Municipiului București domnului Corneliu Constantin Dinu pentru performanțele notabile din domeniul sportiv”.

De asemenea, în referatul de aprobare privind acordarea acestui titlu se menționează că Dinu a fost ”antrenor principal la Steaua Bucureşti”, deși, în realitate, acesta a fost o legendă sportivă a clubului Dinamo București.

VEDEȚI la finalul acestui articol documentul semat de Gabriela Firea!

”Corneliu Constantin Dinu (n. 2 august 1948, Târgovişte), cunoscut sub numele de Cornel Dinu, este un fost jucător şi antrenor de fotbal român. A fost antrenor principal la Steaua Bucureşti, apoi a mai antrenat CS Târgovişte, ASA Târgu Mureş, Oţelul Galaţi, U Cluj şi FC Olt şi a fost selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României în campania de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal 1994, drept pentru care a fost şi decorat cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a lll-a”, se arată în referatul semnat de primarul general Gabriela Firea.

Citește și
Carmen Uscatu, Oana Gheorghiu
Fondatoarele Asociaţiei ”Dăruieşte Viaţa”: ”Doamna Firea nu este stăpâna acestui oraş”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult