Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Filmul protestelor din Ajun de Crăciun. ”Voi pleca din ţară şi nu vreau asta”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Legile justiţiei, votate în pofida protestelor magistraţilor şi ale societăţii civile au scos sâmbăta seară, din nou, oamenii în stradă atât în Bucureşti, cât şi în mari oraşe din ţară.

Revoltaţi că au trecut cele trei legi prin Parlament, manifestanţii s-au organizat pe reţelele de socializare şi au mărşăluit pe străzi.

Cei mai mulţi protestatari s-au adunat, în prag de Crăciun, la Iaşi. Aproape 2000 de oameni, pregătiţi cu vuvuzele şi pancarte, şi-au strigat nemulţumirile.

Protestatar: "Mi-aş dori să stau cu soţia mea, acasă, alături de fata mea, dar nu pot. Ceea ce fac, eu consider că este un atac la inteligenţa noastră."

Protestatar: "Guvernanţii cred că sunt în vacanţă în momentul de faţă şi sunt curios ce o să se întâmple când se întorc din vacanţa "meritată" de Crăciun. Voi pleca din ţară şi nu vreau asta, dar sunt nevoit s-o fac."

Citește și
proteste, iasi, justitie, coliva, pomana,
Lumânări şi colivă, pomană de ”sufletul justiţiei” în Iași. ”Justiţia şi democraţia au murit”

Protestatarii, care au îndurat frigul pătrunzător, au avut câteva mesaje speciale. "Toader Tudorel / O slugă model", "Tudorel nu eşti ieşean / Marş la Dragnea-n Teleorman" - a scandat mulţimea.

Manifestanţii au pornit în marş pe străzile din oraş, apoi s-au întors în Piaţa Unirii.

Scene asemănătoare s-au derulat şi în Bucureşti. Sute de oameni şi-au dat întâlnire în Piaţa Victoriei şi au pornit spre Palatul Parlamentului. Acolo, în spiritul Crăciunului, i-au "colindat" pe politicieni într-un mod aparte.

Protestatar: "La Mulţi Ani cu executare!"

Oamenii spun că au ieşit din nou în stradă revoltaţi de modificările aduse legilor justiţiei.

Protestatar: "Să urmeze interesul oamenilor, să nu ne îndrepte spre o catastrofă economică, socială, pentru că acolo ne îndrepta."

Protestatar:"Indignaţi total de ce fac parlamentarii aici, vor să ne călărească destinele, măsluind toate regulamentele justiţiei."

Protestatar: "Suntem aici avem familie şi copii. Viitorul lor este cel care suferă şi noi nu vrem să plecăm din ţară deşi putem."

Proteste au avut loc şi în Baia Mare, Braşov, Cluj Napoca şi Târgu Mureş.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult