Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Filmul detaliat al crimei din Sibiu. Fiica lui Adrian Kreiner, ameninţată cu pistolul, le-a dat hoților banii din portofel

Your browser doesn't support HTML5 video.

Omul de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, victima unui jaf în propria casă, a fost legat de mâini şi de picioare de către cei trei bărbaţi care au pătruns în locuinţa sa.   

Şeful Poliţiei Judeţene Sibiu, Tiberiu Ivancea, a prezentat, joi, într-o coferinţă de presă, şirul evenimentelor care a dus la decesul omului de afaceri Adrian Kreiner, scrie News.ro.

„Permiteţi-mi ca prin intermediul dumneavoastră să mă adresez în primul rând comunităţii sibiene, pe care vreau să o asigur că poliţiştii sibieni au fost şi sunt la datorie în sprijinul acestei comunităţi, pentru a-i menţine şi asigura ordinea şi liniştea publică. Suntem şi noi parte din această comunitate, avem şi noi familii, iar acest eveniment ne-a tulburat şi ne-a sensibilizat pe toţi.

Precizez însă că ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 6 noiembrie nu este un caz reprezentativ pentru climatul de ordine şi siguranţă publică din judeţul nostru.

Am simţit şi noi presiunea publicului în a oferi date şi informaţii din anchetă, însă până în acest moment aceste date şi informaţii nu au putut fi făcute publice întrucât complexitatea acestui caz ne-a determinat nu să fim închistaţi, nereceptivi şi necomunicativi, ci să fim foarte atenţi la fiecare detaliu şi să păstrăm o tăcere profesională absolut necesară pentru a nu greşi în munca noastră şi a nu periclita rezultatul anchetei.

Citește și
martor cheie jaf sibiu
Bărbatul suspectat că i-a ajutat pe asasinii milionarului Adrian Kreiner a fost reţinut. Noi detalii despre acest caz | VIDEO

Au circulat foarte multe informaţii şi nu vă ascund că unele ne-au ajutat, iar altele ne-au îngreunat munca. Vă asigurăm că am verificat toate informaţiile şi ipotezele vehiculate în spaţiul public, precum şi cele care ne-au fost aduse la cunoştinţă din alte surse sau direct de la cetăţeni, cărora le mulţumim pe această cale pentru implicare.

Ne-am confruntat cu un eveniment deosebit de grav, însă după multe ore de muncă depusă de o echipă complexă formată din peste 30 de poliţişti de investigaţii criminale, la care se adaugă poliţiştii criminalişti şi cei din structurile de analiza informaţiilor şi operaţiuni speciale, activităţile specifice desfăşurate au condus la rezultatul de astăzi, mai precis la identificarea persoanelor suspectate de săvârşirea faptei.

În cadrul cercetărilor au fost vizionate imagini din peste 100 de locaţii ce acoperă aprox. 10 km2 din suprafaţa municipiului Sibiu şi a comunei Şelimbăr, au fost ridicate imagini din 67 de locaţii ce însumează peste 1.500 de ore de filmare continuă, au fost ridicate sute de urme de către specialiştii criminalişti în vederea prelucrării şi exploatării acestora. Nu a fost o misiune deloc uşoară, însă ne-am îndeplinit-o cu profesionalism şi responsabilitate”, a transmis șeful Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Firul evenimentului

„În data de 04.11.2023, cei 5 suspecţi (4 bărbaţi şi o femeie) au plecat de pe raza localităţii Dumbrăviţa, judeţul Timiş cu două autoturisme aparţinând a doi dintre suspecţi. Un autoturism a fost lăsat pe raza municipiului Deva, judeţul Hunedoara, urmând ca acesta să reprezinte o maşină de rezervă pentru o deplasare ulterioară, cu care să nu fi intrat pe raza oraşului Sibiu. Au ajuns la Sibiu cu celălalt autoturism, condus de către unul dintre suspecţi, suspect care nu a participat la săvârşirea faptei, după care au ajuns în parcarea Promenada Mall Şelimbăr în jurul orei 17.30. După ce trei dintre ei au făcut mici cumpărături, în timp ce ceilalţi 2 au aşteptat în maşină, în jurul orelor 18.00, s-au deplasat cu toţii pe strada Doamna Stanca, unde suspecta închiriase un apartament pentru 3 nopţi. După ce a preluat apartamentul închiriat de la proprietar, suspecta şi şoferul au părăsit municipiul Sibiu cu autoturismul cu care veniseră, lăsându-i în apartamentul închiriat pe cei trei suspecţi. Aceştia au rămas în apartament până în jurul orelor 00.00 ale zilei de 05.11.2023, când au plecat pe jos spre strada Moldoveanu, unde locuia victima. În jurul orei 00.30 minute, cei trei suspecţi au sărit gardul şi au pătruns în imobilul nelocuit cu nr. 11, situat vis-a -vis de locuinţa victimei şi apoi au urcat în podul imobilului, pe o scară laterală. Din acel moment şi până în noaptea de 06.11.2023, suspecţii au supravegheat locuinţa victimei la intervale diferite de timp, având şi perioade în care au părăsit imobilul pentru a merge să cumpere diferite produse alimentare.

În dimineaţa zilei de 06.11.2023, în jurul orelor 02.20 minute, cei trei suspecţi au părăsit podul casei, au sărit gardul proprietăţii şi s-au dus la gardul locuinţei victimei, doi dintre ei au forţat un element metalic din gard şi au păstruns în curte, în timp ce al treilea a rămas în stradă, supraveghind ce se întâmplă în exteriorul locuinţei, dar şi în stradă. După ce au pătruns în curtea victimei, cei doi suspecţi au deşurubat becurile de la iluminatul perimetral, au deschis o fereastră de la garajul locuinţei, care era rabatată şi au păstruns în garajul victimei, în jurul orei 02.38 minute. Din garaj, suspecţii au intrat direct în casă, unde, la parter, în living, se afla victima, care probabil adormise pe canapea.

În locuinţă, victima a fost legată de mâini şi de picioare, în mod solidar în poziţie de barcă, astfel încât orice mişcare a oricărui membru să antreneze după sine autostrângerea, după care este lăsată la sol în modul "legăturii de tip Arbatachar". Acest este un mod de legare a victimei în care şocul traumatic se instalează rapid prin întreruperea fluxului sanguin care conduce la paralizie. Legătura Arbatachar este o formă de tortură unde durerea este extremă, folosită pentru a determina victima să dezvăluie locul în care depozitează banii sau obiecte de valoare. La plecarea din locuinţă, după comiterea faptei, suspecţii au acoperit corpul şi capul victimei cu pătura de pe canapeaua unde dormise aceasta.

În timpul activităţii infracţionale, suspecţii au fost surprinşi de fiica victimei, aflată la etajul locuinţei, doi dintre cei trei bărbaţi au urcat unde se afla fiica victimei şi, sub ameninţarea unui pistol, i-au solicitat acesteia, în limba engleză, să spună locul în care tatăl său ascunde banii.

După ce le-a dat atacatorilor banii pe care aceasta îi avea în portofel (40 de euro şi aproximativ 100 de lei), a fost ameninţată cu pistolul de către unul din atacatori, întrebând-o de mai multe ori unde sunt banii. În acest timp, celălalt atacator, observând în interiorul dressing ului mai multe ceasuri de valoare ce se aflau la vedere, le-a luat si le-a introdus într-o geantă, scotocind şi prin sertarele din dormitor. Suspecţii au părăsit locuinţa şi curtea victimei, în fugă, prin grilajul dizlocat al gardului.

În data de 06.11.2023, orele 03:01, I.P.J. Sibiu a fost sesizat prin SNUAU 112 de către concubina victimei cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în imobilul situat în Sibiu pe str. Moldoveanu nr. 4, jud. Sibiu unde locuiau împreună, exercitând acte de violenţă asupra persoanei vătămate care se afla la parterul locuinţei. La faţa locului primul echipaj de poliţie a ajuns într-un interval de 2 minute, acordând primul ajutor victimei şi solicitând sprijinul SAJ Sibiu.

Tot în cadrul activităţilor investigative, s-a stabilit faptul că, după comiterea faptei, suspecţii s-au întors în data de 06.11.2023, în jurul orelor 04.20, la apartamentul închiriat şi au părăsit municipiul Sibiu cu un taxi în aceeaşi dată, în jurul orelor 07.20, cursa fiind făcută până la Deva, judeţul Hunedoara, unde aveau un autoturism. În continuare, suspecţii s-au deplasat pe raza localităţii Dumbrăviţa, judeţul Timiş, la locuinţa suspectului care i-a adus în Sibiu. În seara zilei de 07.11.2023, în momentul în care s-a aflat public despre decesul victimei, 2 dintre suspecţi şi suspecta au părăsit cu certitudine ţara, în prezent desfăşurându-se activităţi de localizare pentru cel de-al treilea supect, despre care există date şi indicii că se află pe teritoriul României.

În final, precizăm faptul că am beneficiat de coordonarea şi sprijinul conducerii şi specialiştilor din cadrul Poliţiei Române, Direcţiei de Investigaţii Criminale şi de suportul structurilor de specialitate din Ministerul Afacerilor Interne, inspectoratelor de poliţie judeţene Timiş, Hunedoara, Braşov, Dolj, Tulcea, Galaţi, Brăila şi Vâlcea, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Mulţumim pe această cale mass-mediei pentru interesul arătat evenimentului, dar şi societăţii civile pentru înţelegerea şi emoţia generală care ne-au motivat o dată în plus să facem totul pentru soluţionarea dosarului”, a mai transmis șeful Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult