Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Filmul accidentului din Iaşi. Patru adulţi şi doi copii, loviţi de un şofer care a adormit

Your browser doesn't support HTML5 video.

Secvenţe care dau fiori au fost surprinse de camere pe terasa unui bar din Iaşi. Patru adulţi, care stăteau la o masă, şi doi copii, care treceau întâmplător, au fost accidentaţi de o maşină care a fost proiectată în ei, după ce a fost lovită de o alta.

Totul, din vina unui şofer care ar fi adormit la volan, susţin poliţiştii. 

Maşina parcată în faţa barului s-a înfipt ca o ghiulea în oamenii care stăteau liniştiţi la mese, pe teresa. Pentru că totul s-a întâmplat în mai puţin de două secunde, bărbaţii aflaţi pe scaune n-au avut timp să se ferească.

Aceeaşi soartă a avut-o şi o femeie care trecea în acel moment prin zonă alături de 3 fete. Două dintre acestea au fost şi ele lovite.

Aproape miraculos a scăpat însă o femeie care stătea la o altă masă. După impact, aceasta s-a ridicat socata, timp în care doi dintre răniţi reuşesc să se iasă singuri de sub maşină.

Citește și
tanara irlanda decedata
Destinul tragic al unei mame. A scăpat din accident, dar a murit câteva ore mai târziu

Mama unui rănit: "Fiul meu s-a oprit să salute un coleg şi atunci a venit şoferul şi i-a măturat pe toţi." 

Poliţiştii susţin că de vina ar fi un bărbat de 50 de ani care mergea spre Iaşi. Potrivit anchetatorilor, şoferul ar fi adormit la volan şi a lovit o maşină parcată, care ulterior a ricoşat într-un alt vehicul.

Martor: "Am auzit un zgomot puternic. Văd maşina acolo, copiii murdari de sânge, i-am scos de acolo, cum i-a lovit cu portierele deschise. Maşina aia a intrat printre două maşini, pe una a proiectat-o la masă, şi una stătea acolo."

În urma impactului, 6 oameni au fost răniţi. Între ei şi doi copii, o fată de 5 şi o alta de 15 ani. Victimele au fost transportate cu mai multe ambulanţe la Iaşi.

Şoferul are acum dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. El a fost testat de poliţişti şi nu băuse.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult