Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Ne e frică să ieșim să mergem și la pâine". Fetița de trei ani din Ilfov a fost mușcată de câinele unui vecin

Your browser doesn't support HTML5 video.

O fetiță de trei ani din judetul Ilfov a fost mușcată luni seară de câinele unui vecin și a fost dusă repede la spital. Din fericire, rana suferită nu este gravă. Stăpânul animalului, un bărbat de 27 de ani, are dosar penal.

Incidentul s-a petrecut luni seară în comuna Gruiu, din Snagov, județul Ilfov. Fetița de trei ani s-ar fi aflat, potrivit poliției, pe stradă, în fața casei, când a fost atacată de câinele vecinului. Copila s-ar fi jucat cu animalul.  

O femeie care văzut scena a sunat la 112 după ajutor. Vecină: „Sunt și maidanezi pe stradă, într-adevăr, dar și din curtea la om. E poarta deschisă, iese din curtea la om.” Femeie: „Ne e frică să ieșim să mergem și la pâine. E acolo, în spate, o familie care are cred că opt sau zece câini.” Bărbat: „Aici e mare problemă cu câinii, toți care nu vor un cățeluș îi aduc pe saivan.”

Reporter: „Îi abandonează?”

Bărbat: „Da!” Fetița a fost transportată la spitalul Grigore Alexandrescu, unde a primit îngrijiri medicale, apoi a fost externată. Deși, inițial, tatăl copilei le-ar fi spus polițiștilor că fetița lui a fost mușcată de un câine maidanez, în urma cercetărilor a reieșit faptul că animalul avea de fapt un proprietar. Un bărbat de 27 de ani. Polițiștii orașului Snagov au deschis un dosar de cercetare penală pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin. Samoilă Ion, primarul comunei Gruiu: „Stați așa puțin, acolo nu există garduri, la foarte multe persoane care au acolo. Noi am luat legătura cu o firmă cu adăposturi și de mâine o să vină cineva să facem un contract și să începem să-i adunăm, dar în momentul în care o să vină firma să adune câinii o să ne sară toți oamenii în cap, dar câinii aștia sunt liberi pe stradă... Sunt crotaliați toți...” Daniel Radu, consilier local: „Sunt și foarte mulți câini care sunt aduși de către alți cetățeni din alte zone, chiar și din București. Vin cu tot felul de dube, cu câini, pe care îi leapădă pe aici prin zonă. Vă dați seama, câinii aștia se adună în haită, trebuie să mănânce și încep să atace.” Dosarul a fost preluat de polițiștii orașului Snagov care vor chema la audieri mai mulți vecini, martori ai incidentului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult