Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Femeie găsită moartă, în casă, cu lovituri la cap. Ce au descoperit polițiștii

Un bărbat în vârstă de 58 de ani este principalul suspect în cazul de omor instrumentat de procurorii clujeni după ce o femeie de 73 de ani a fost găsită moartă, cu lovituri la cap, în localitatea Mănăstireni.

Bărbatul a fost reţinut sub acuzaţiile de omor şi violare de domiciliu, potrivit News.ro.

„În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate de poliţişti, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, persoana bănuită de săvârşirea infracţiunii de omor şi violare de domiciliu, fapte comise în localitatea Mănăstireni, a fost identificată, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din comuna Mănăstireni. În baza probatoriului administrat până în acest moment, pe numele acestuia a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor Tribunalului Cluj, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive”, a transmis, duminică, Poliţia judeţeană Cluj.

Anchetatorii nu au dat alte detalii cu privire la împrejurările în care a avut loc crima.

Investigaţia a fost deschisă după ce o femeie de 73 de ani a fost găsită moartă, sâmbătă după amiază, cu leziuni în zona capului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult