Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Femei înșelate cu peste 170.000 de euro de un bărbat cunoscut pe rețelele de dating, care se dădea drept om de afaceri

Your browser doesn't support HTML5 video.

În mai puţin de un an, un individ din Constanța a reuşit să înșele 13 femei şi 2 bărbaţi, şi să câştige de pe urma lor peste 170.000 de euro, spun anchetatorii.

Victimele erau racolate de pe internet şi bărbatul întotdeauna le crea impresia că trăiesc o poveste de dragoste ca-n filme. Până când începea să le ceară bani cu împrumut.

Bărbatul de 42 de ani avea diferite conturi, sub nume false, pe mai multe platforme de socializare și platforme de dating. Acolo viza femei între 35 și 45 de ani, femei de carieră, care aveau o situație financiară bună.

Le creea impresia unei povești de dragoste, exact ca în filme, iar el poza într-un om de afaceri influent, puternic, dar și grijuliu, astfel încât femeile cădeau repede pradă gesturilor pe care el le făcea.

Bărbatul a reușit în 8 luni să racoleze nu mai puțin de 13 femei. Era extrem de abil, spun polițiștii, pentru că reușea să jongleze chiar și cu 3-4 relații în același timp, fără că vreuna din părțile vătămate să își dea seama ce se întâmplă.

Mai mult de atât, în momentul în care făcea rost de bani de la una dintre ele, folosea banii respectivi ca să prindă în mreje următoarea pradă și să își asigure o continuitate a faptelor sale. Femeile nu știau niciodată una de cealaltă și bărbatul avea grijă să fie duse în locuri diferite, în orașe diferite, astfel încât ele să nu se prindă de ceeea ce se întâmpla în realitate. Polițiștii vorbesc despre un prejudiciu de 170.00 de euro în 8 luni de zile, bani pe care bărbatul le-ar fi rulat între victimele sale ca să le impresioneze.

42 de fapte de înșelăciune sunt documentate pe numele bărbatului până în acest moment.

El a fost ridicat la un moment dat la un apartament de lux din Sinaia, unde se afla cu una din părțile vătămate. Mașina sa de lux a fost pusă sub sechestru de polițiști. La fel și suma de bani găsită asupra lui.

De altfel, bărbatul a mai fost condamnat pentru fapte similare și în trecut.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult