Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fata care a murit în accidentul din Dolj își lăsase prietena să conducă înainte de tragedie. Tânăra nu avea experiență

Your browser doesn't support HTML5 video.

Tragedie duminică seară, pe o şosea din Dolj. Patru tineri au fost implicaţi într-un accident grav, după ce maşina în care se aflau, condusă de o şoferiţă fără experienţă, s-a răsturnat și s-a rostogolit de mai multe ori.

O tânără de 21 de ani a murit pe loc şi alte două sunt în spital.

Maşina în care se afla grupul de prieteni rula cu viteză mare, spun surse din anchetă. La intrarea în localitatea Călăraşi, autoturismul a ieşit de pe şosea şi a derapat pe pietrişul de lângă drum. Scena este surprinsă şi de o cameră de supraveghere. După acest moment, autoturismul ajunge pe contrasens, loveşte un cap de pod, este proiectat în aer şi se rostogoleşte de câteva ori.

Alin Marica, martor: „La un moment dat am auzit ceva, o bubuitură tare, când m-am uitat deja venea mașina, rostogolindu-se și m-am uitat, fetele direct au căzut jos când le-a aruncat pe parbriz, le-a aruncat și au căzut cu fața de asfalt”.

Maşina aparţinea tinerei care a murit - studentă în Bucureşti. Însă cu doar câteva minute înainte de tragedie îşi lăsase prietena de 19 ani la volan. Proprietara maşinii stătea pe scaunul din dreapta şi a murit pe loc. Martorii spun că mergeau cu o viteză ameţitoare.

George Tecșilă, bunicul șoferiței: „A avut peste 200 la oră, i-au găsit kilometrajul la 200 și dat peste cap. Am auzit că se și filmau din mers să vadă cât e la oră”.

Gina Tecșilă, bunica soferiței: „A mai condus cu mașina noastră, pe ici colea, nu i-am dat-o să se ducă la oraș, să se ducă cu ea, până la Bechet, până la Dăbuleni”.

Studenta care şi-a pierdut viaţa venise să îşi viziteze bunicii.

Marcel Tiparu, bunicul fetei moarte: „S-a certat cu ea și a zis lasă că merg eu de aici încolo. Planuri avea multe, să termine facultatea, să iasă ambasadoare, să își ia serviciu”.

Olimpia Tiparu, bunica fetei moarte: „Ne-a omorât copilul, nu-l mai înviez, nu îl mai aduc acasă”.

Cei doi pasageri de pe bancheta din spate, o tânără de 23 de ani, jandarm în București, și un băiat de 25 de ani au scăpat doar cu răni ușoare.

Edi Bileru, victimă: „I-am spus să meargă mai încet, dar nu am avut cu cine să mă înțeleg și așa s-a produs tragedia. Din fericire, eu am scăpat”.

Marian Danciu, tatăl fetei: „A mers fata aia de avea mașina la volan până acolo la Bechet, pe urmă s-a suit fata asta la volan și a apăsat prea tare pe acceleratie. Am auzit ca 240 de km la oră”.

Șoferița a fost transportată în stare gravă la Spitalul Bagdasar Arseni din București și urmează să fie operată. Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult