Modifica setarile cookie
Toate categoriile

EXCLUSIV: Ce spun anchetatorii englezi despre jaful manuscriselor, comis de români. "A fost unic"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Jaful dat de gruparea de români la un depozit din apropierea Londrei a intrat sub lupa investigatorilor englezi, care spun că modul de operare al suspecților este unic.

Românii, care au furat peste 200 de cărți vechi și valoroase, au mai dat cel puțin 12 lovituri asemănătoare, potrivit reprezentanților Poliției Metropolitane londoneze.

Într-un interviu realizat de Cosmin Stan, cel care a condus investigația spune ca hoții sunt profesioniști.

Pentru că fiecare a avut un rol bine stabilit, au reușit să scape vreme de 3 ani deși erau căutați în întreaga lume.

Suspecții au dat lovituri pe teritoriul Marii Britanii între 2016 și 2019. Alegeau depozite în care se aflau produse de valoare și furau mai ales electronice scumpe precum laptopuri sau telefoane mobile care puteau fi vândute foarte ușor.

Știau să evite senzorii de mișcare și camerele de supraveghere. Anchetatorii britanici au fost surprinși de modul în care dădeau jafurile, mereu același.

Citește și
jaf lyon
Cum să furi nouă milioane de euro. Atac asupra unei mașini blindate, în Lyon

Andy Durham, inspector detectiv Poliția Metropolitană Londra: “Acesta era modul lor de operare. Ei se urcau pe acoperișul fiecărui depozit, tăiau o gaură în tavan, apoi foloseau frânghii și alte echipamente pentru a coborî în interiorul depozitului. În acest fel, evitau declanșarea alarmelor și camerele de supraveghere și câștigau astfel și timp pentru a selecta produsele pe care le căutau. Ieșeau apoi în același fel, tot prin acoperiș”.

La fel au procedat și în ianuarie 2017, când au furat cele peste 200 de cărți rare din depozitul din Feltham, de lângă Londra.

Erau cărți evaluate la peste 2,5 milioane de lire sterline, pregătite pentru transportul la o licitație din America.

Hoții români le-au furat pe cele mai scumpe pentru că aveau cu ei lista de prețuri.

”Cosmin Stan: A fost acesta un jaf la comandă? Andy Durham, inspector detectiv Poliția Metropolitană Londra: Nu putem spune neapărat că acest jaf a fost unul la comandă. Ceea ce pot spune însă este că suspecții făceau parte dintr-o grupare criminală foarte bine organizată. În această grupare exista o structură, o ierarhie și fiecare individ avea anume abilități și, în funcție de asta, și un anume rol la fiecare jaf pe care îl comiteau. Mai mult decât atât, fiecare spargere era foarte bine țintită, nu se făcea la întâmplare”.

Așa s-a întâmplat și în cazul cărților. Au fost luate doar exemplare foarte valoroase precum Divina Comedie a lui Dante, lucrări ale lui Galileo Galilei și Isaac Newton.

 

Românii își vor ispăși pedeapsa în Marea Britanie 

 

A fost furat și volumul astronomului Nicolaus Copernic apărut acum aproape o jumătate de mileniu, în care acesta își expunea în premieră teoria conform căreia Soarele este centrul universului.

”Cosmin Stan: V-ați mai confruntat vreodată cu un asemenea caz? Andy Durham, inspector detectiv Poliția Metropolitană Londra: Această investigație a fost unică pentru Poliția Metropolitană. Faptul că acest grup criminal organizat zbura din România în Marea Britanie special pentru a comite un jaf și că apoi alți membri ai grupului veneau și luau prada și zburau înapoi pentru a o scoate din țară, acest fapt este el însuși neobișnuit. Și apoi, faptul că același grup se tot întorcea cu diverse ocazii pentru a da alte spargeri în același fel, era din nou foarte neobișnuit”.

Polițiștii britanici spun că 12 dintre cei 13 suspecți arestați, toți români, și-au recunoscut implicarea în toate jafurile documentate de anchetatori până acum.

Ei vor fi condamnați luni și își vor ispăsi pedepsele în închisori din Marea Britanie, mai spun reprezentanții Politiei Metropolitane de la Londra.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult