Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Examenele auto au fost reluate. Măsurile care vor trebui respectate

Your browser doesn't support HTML5 video.

După două luni și jumătate în care examenele auto au fost sistate, proba practică s-a reluat marți. Cu mari emoții pentru prima serie, formată din candidați cărora le-au expirat documentele pe timpul stării de urgență ori acum sub stare de alertă.

Pe o vreme câinoasă, elevii școlilor de șoferi au venit la examen fără susținători, din motive de siguranță. În toată țară au susținut marți proba practică aproximativ 1200 de persoane, dintre care 300 numai în Capitală. În București, candidații au fost împărțiți în două serii, de fiecare dată câte 5 elevi. Pentru că examinatorii să între în contact cu cât mai puține persoane, s-a redus numărul candidaților repartizați la fiecare examinator. Așadar, un examinator a supervizat doar 10 persoane zilnic. În mașini au urcat candidatul, examinatorul și un martor. Cu toții au purtat măști de protecție și li s-a măsurat temperatura înainte de plecare. Dacă aveau peste 37,3 grade ar fi fost dați jos. Apoi, volanul și toate obiectele cu care candidații au intrat în contact au fost dezinfectate, de fiecare dată. Pentru restul candidaților - vorbim acum doar despre cei care au pus la dosarele de înscreire documente care au expirat între timp - examenele se vor relua treptat în toată țară, dar din 15 iunie.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult