Modifica setarile cookie
Toate categoriile

După amenzile primite, firmele au deszăpezit Capitala. Zăpada, apreciată doar de străini

Your browser doesn't support HTML5 video.

A nins iar luni noapte în Capitală şi, impulsionate de amendă de 30 de mii de lei primită de la Poliţia Locală, firmele de salubritate şi-au făcut treaba.

Aşa că de dimineaţă, şoselele nu au mai fost patinoare. Dar asta nu i-a scăpat pe şoferi de traficul infernal şi nici pe călători de ore pierdute în zadar prin mijloacele RATB. În zona intersecţiilor mari şi a pasajelor din Bucureşti s-a circulat în medie cu 10 kilometri pe oră.

Bucureşti, prima oră a dimineţii. În zona Pieţei Obor aglomeraţia din trafic a forţat o ambulanţă SMURD să intre pe linia de tramvai, pentru că celorlalţi şoferi le-ar fi fost imposibil să-i facă loc. Pur şi simplu nu aveau unde să se ducă. În tot acest haos fluierul unui poliţist de la Rutieră pare inutil, însă fără el, intersecţia s-ar fi blocat cu totul.

Şi în staţiile RATB a fost înghesuială. Iar în tramvaiele înţepenite pe la semafoare, oamenii priveau fără speranţă prin geamurile aburite şi se gândeau că vor întârzia iar serviciu.

Călător: "O oră a făcut, domnule, de la Poarta Faur. Semafoare peste semafoare, aglomeraţie afară din comun!"

Citește și
Ursi panda
Prima zăpadă pentru doi ursuleți panda de la Grădina Zoologică din Viena

Nici cei care au avut distanţe mici de străbătut nu au scăpat de emoţii, chiar dacă au mers pe jos.

Într-o dimineaţă plină de nervi, am găsit şi o persoană capabilă să vadă şi partea frumoasă a zăpezii de pe trotuare: un american, turist prin Capitală.

Turist străin: "Mă bucur de ea, e o schimbare plăcută".

Reporter: "Nu vi se pare alunecoasă?"

Turist străin: "Nu, e ok, am căzut ieri, dar sunt bine. Mi se pare foarte romantic, la fel ca restul lucrurilor din România."

În timp ce angajaţii firmelor de salubritate dădeau harnici din mâini pe trotuare şi prin parcuri, - între blocuri, prin parcări şi pe străduţe, zăpadă a rămas neatinsă.

La amiază, soarele a răzbătut printre nori, semn că firmele de deszăpezire vor scăpa cel puţin o vreme de stres. Au veşti bune şi de la meteorologi care anunţa pentru următoarele zile lapoviţă şi ploi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult