Modifica setarile cookie
Toate categoriile

DSP Alba cere carantinarea mai multor localități, unde rata de incidență a crescut

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba a înaintat Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) propunerea de carantinare a mai multor oraşe din Alba, localităţi unde se înregistrează o incidenţă crescută, a declarat, sâmbătă, prefectul Nicolae Albu.

"Astăzi am avut, din nou, întâlnire cu factorii decizionali din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) şi s-au analizat incidenţele. Din păcate, se observă o creştere în fiecare zi. Am ajuns la Alba Iulia şi Blaj la o incidenţă de peste 10 la mia de locuitori. Există o propunere de carantinare din partea DSP trimisă spre avizare la INSP pentru localităţile cu o incidenţă foarte crescută", a afirmat prefectul de Alba.

Potrivit lui Nicolae Albu, dacă va fi un aviz favorabil din partea INSP, CJSU Alba se va întruni de urgenţă şi va lua deciziile în consecinţă, transmite Agerpres.

Prefectul a amintit că patru oraşe din Alba, respectiv Alba Iulia, Blaj, Sebeş şi Cugir au o incidenţă mare.

Municipiile Blaj şi Alba Iulia înregistrează sâmbătă o rată de infectare cu virusul SARS-CoV-2 de 10,08, faţă de 9,96 vineri.

Citește și
semnatura, semnare, hartie, document
Modelul declaraţiei pe propria răspundere care va fi utilizată pe durata carantinei din Sibiu

În total, de la începutul pandemiei, în judeţ au fost testate pozitiv 7.726 persoane, din care 4.654 sunt vindecate. S-au înregistrat şi 199 decese.

Numărul total de teste efectuate până în prezent în judeţ a ajuns la 114.672, din care peste 95.000 teste unice, ceea ce înseamnă că peste un sfert din populaţie a fost deja testată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult