Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Două VIP-uri din județul Suceava, cu legături politice, au încasat sume mari de bani din cazarea refugiaților ucraineni

Caz revoltător în județul Suceava. Două persoane influente din municipiul Rădăuți au încasat sume mari de bani din deconturile pentru cazarea refugiaților ucraineni.

Este vorba despre Radu Gheorghe Munteanu, fost director al Clubului Sportiv Municipal Rădăuți, care în prezent e director al Școlii Gimnaziale Nr. 5 ”Bogdan Vodă”, și de Cosmin Nichiforiuc, angajat al CSM Rădăuți și fiul Cristinei Nichiforiuc, city manager al orașului Rădăuți, informează Monitorul de Suceava.

Potrivit sursei citate, Radu Gheorghe Munteanu s-a ales cu 30.380 de lei, după ce ar fi cazat, pentru o perioadă de o lună, 434 de refugiați, adică 14 persoane pe zi, în condițiile în care, conform declarației sale de avere, deține o locuință de doar 67 de metri pătrați.

Acesta, care care este și secretarul general al PNL Rădăuți, susține însă că ”lucrurile prezentate în spațiul public nu sunt conforme cu realitate”.

La rândul său, Cosmin Nichiforiuc a încasat bani în două rânduri. Prima oară, acesta a încasat 13.020 de lei, iar apoi încă 25.620 de lei. Astfel, șeful de la CSM Rădăuți s-a ales cu peste 38.000 de lei.

Citește și
Surpriza pregătită de o asociație pentru refugiatele din Ucraina, cazate la Cernăuți
Surpriza pregătită de o asociație din Suceava pentru refugiatele din Ucraina, cazate la Cernăuți
Demisii la ceas de seară

Apariția celor două cazuri în spațiul public a dus la decizii radicale. Mai exact, Radu Gheorghe Munteanu și Cristina Nichiforiuc, care era șefa organizației de femei PNL Rădăuți, și-au dat demisiile din funcțiile deținute în cadrul formațiunii politice.

Mai mult, Cristina Nichiforiuc a renunțat și la funcția de city manager al municipiului Rădăuți.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult