Două ursoaice dintr-un circ, pentru prima dată în pădure. În ce condiții erau ținute

×
Codul embed a fost copiat

După 24 de ani de chin, viaţa a două ursoaice de circ din Ucraina este pe cale să se schimbe radical.

Masha şi Laura vor ajunge marți în Sanctuarul de Libearty din Zarneşti, unde pentru prima dată în viaţa lor, vor vedea
pădurea, se vor putea scălda în iaz şi vor avea hrană îndestulătoare.

Smulse de mici de lângă mama lor, ursoaicele au fost duse la circ şi seară de seară au fost obligate să sară peste garduri, să meargă pe bicicletă sau pe sârmă.

După spectacol, Masha şi Laura erau ținute captive în cuşti mici și mizerabile, în care abia aveau loc să se întoarcă.

O organizaţie de protecţie a animalelor din Ucraina a reuşit să le scoată din circ, iar Sanctuarul de la Zărneşti a acceptat să le primească, astfel că animalele îşi vor petrece aici tot restul vieţii.

Citește și
Urs
Satul unde sunt mai mulţi urşi decât oameni pe uliţe. Nici copiii nu mai merg la şcoală
Cum a reușit o femeie să își cumpere 3 case din propriile economii. Timp de 18 ani a trăit cu doar 1,4 dolari pe zi

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Sute de urși, în pericol să fie vânați la liber. Decizia luată de senatori
Sute de urși, în pericol să fie vânați la liber. Decizia luată de senatori

Sute de urși ar urma să fie vânați la liber, în fiecare an, pe o perioadă de cinci ani. Asta după ce senatorii au scos ursul brun din categoria speciilor protejate, deși Uniunea Europeană ne-a cerut în 2016 să oprim masacrul.

Satul unde sunt mai mulţi urşi decât oameni pe uliţe. Nici copiii nu mai merg la şcoală
Satul unde sunt mai mulţi urşi decât oameni pe uliţe. Nici copiii nu mai merg la şcoală

Panica în localitatea Cușma din judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce mai mulţi urşi au coborât în sat şi s-au plimbat nestingheriţi pe străzi.

Dezastrul provocat de urși într-o stațiune din Covasna. Localnicii sunt îngroziți
Dezastrul provocat de urși într-o stațiune din Covasna. Localnicii sunt îngroziți

Administratorii unui hotel din staţiunea Balvanyos, judeţul Covasna, sunt exasperaţi de vizitele tot mai dese pe care urşii le fac în complexul lor.

Cum vor oamenii să țină urșii la distanță de casă. Metoda îi poate trimite după gratii
Cum vor oamenii să țină urșii la distanță de casă. Metoda îi poate trimite după gratii

Un urs prins într-un laţ a fost salvat în ultimul moment , într-o localitate din judeţul Bacău. Cum sălbăticiunile coboară des în această perioadă în curţile oamenilor în căutare de hrană se pare că cineva a pus capcană pentru a prinde animalul.

Cine sunt indivizii responsabili de barbariile comise în Munţii Rodnei. Ce se întâmpla cu caii bolnavi
Cine sunt indivizii responsabili de barbariile comise în Munţii Rodnei. Ce se întâmpla cu caii bolnavi

Barbarie greu de imaginat în Parcul Național Munții Rodnei. Vite si cai bolnavi sunt legați de copaci și lăsați drept momeală vie pentru urși, care sunt apoi împușcați de braconieri.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.