Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Două tramvaie s-au ciocnit frontal în București. Vatmanii și un călător au fost răniți GALERIE FOTO

Your browser doesn't support HTML5 video.

Două tramvaie s-au ciocnit frontal în București, iar cei doi vatmani și un călător au fost răniți.

Accidentul a avut loc în centrul Bucureștiului, între un tramvai de pe linia 1 și un altul de pe linia 5.

”Astăzi, 24 decembrie a.c, în jurul orei 05:50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la un accident de circulație care a avut loc la intersecția dintre șos. Ștefan cel Mare și str. Lizeanu.

Din informațiile preliminare s-au stabilit următoarele: Conducătorul tramvaiului liniei 1 care circula pe șos. Ștefan cel Mare dinspre str. Vasile Lascăr a intrat în coliziune cu tramvaiul liniei 5 care se deplasa pe șos. Ștefan cel Mare dinspre Piața Obor în momentul în care acesta din urmă a efectuat virajul la stânga”, a transmis Poliția Capitalei.

Citește și
mașina ambulanță ro
Un copil de zece ani, prins sub roțile unui tramvai, în Oradea. Mama lui a suferit un atac de panică
Vatmanii și un călător au fost răniți

Cei doi vatmani și un călător au fost răniți în urma impactului.

”În urma accidentului de circulație a rezultat rănirea ambilor conducători de tramvaie și a unui călător, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii de tramvaie au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0”, au mai spus polițiștii. Potrivit acestora, circulația pe șoseaua Ștefan cel Mare a fost restricționată.

”În continuare efectuează cercetări pentru determinarea cu exactitate a cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul de circulație.

Pe durata efectuării cercetării la fața locului circulația tramvaielor pe ambele sensuri de deplasare ale șoselei Ștefan cel Mare a fost restricționată”.

Conform STB, ”pentru preluarea fluxului de călători s-a înființat linia naveta 601, care a circulat de la Gara Basarab până la Bucur Obor, pe arterele: Șos. Ștefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Șos. Nicolae Titulescu, Cal. Griviței, Piața Gării de Nord, Bd. Dinicu Golescu, cu întoarcere la Gara Basarab. Circulația a fost reluată la ora 8:30.

STB a demarat comisia tehnică pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului.

Totodată, așteptăm finalizarea cercetărilor efectuate de către Brigada Rutieră”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult