Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Două femei care pretindeau că dau de pomană au furat 10.000 de lei de la doi bătrâni

Doi bătrâni din Alexandria au rămas fără economiile pe care le păstrau în casă, după ce două femei, sub pretextul că dau de pomană pentru tatăl lor decedat, au reuşit să intre în locuinţă şi să le fure aproximativ 10.000 de lei.

Potrivit Poliţiei, cele două i-au înmânat bătrânului mai multe fructe şi o bancnotă de 500 de lei, spunându-i să oprească 200 de lei şi să le restituie diferenţa de bani, relatează Agerpres. 

"Soţia persoanei vătămate a mers într-o cameră să aducă restul de bani, în timp ce una dintre cele două femei a rămas în holul locuinţei, iar cealaltă în cameră, cu reclamantul. După ce persoana vătămată i-a înmânat banii femeii, acesta a plecat grăbită, sub pretextul că aduce alte alimente. Între timp, şi cea de-a doua femeie a reuşit să iasă din locuinţă fără să fie văzută de proprietari", a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Teodora Dragole.

La scurt timp după plecarea celor două, bătrâna a constatat că portofelul din care luase banii şi în care erau aproape 10.000 de lei, lipseşte, a precizat sursa citată.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili identitatea celor două femei şi au întocmit dosar penal pentru furt calificat.

Citește și
Sala scoala
Doi adolescenţi de 15 şi 16 ani din Vrancea au spart şcoala. Ce au furat

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult