Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dosar penal în cazul pacientului mort după ce a fost scăpat de pe targă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Moartea pacientului de 71 de ani din Prahova, care și-a dat ultima suflare la câteva zile după ce a fost scăpat de pe targă, este anchetată de polițiști, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Bărbatul fusese operat la cap în spitalul de urgență din Ploiești, apoi a fost transferat la o secție exterioară a unității medicale pentru un consult suplimentar.

Conducerea spitalului recunoaște întreaga poveste, dar susține că atunci când s-a întâmplat totul omul era în grija unui serviciu privat de ambulanță.

Bărbatul a fost scăpat de pe targă atunci când se întorcea de la un consult făcut într-o secţie exterioară a Spitalului de Urgenţă din Ploieşti.

Responsabili de transportul lui erau agajatii Servicului de Ambulanţă MEDIURG, care au contract cu unitatea medicală.

Citește și
targă spital
Un bărbat ar fi murit după ce a căzut de pe targă, la Spitalul Ploiești

Aceştia ar fi încercat să ascundă adevărul de familia victimei.

Rudele au aflat de nenorocire abia după decesul victimei, când doctorii au scris un raport prin care au cerut poliţiei ca trupul bărbatului să fie supus unei autopsii, mai ales că acesta a suferit un traumatism prin cădere de pe targă.

"Am aflat acum că a fost pe 17 decembrie, nu am ştiut nimic... Într-adevăr, am văzut că era zgâriat pe gât - avea o zgârietură foarte mare. Am întrebat de ce şi a spus că nu ştie. Nu e normal să scapi un om de pe targă”, spune nepoata bărbatului.

Bătrânul a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Ploieşti în noiembrie, anul trecut. În decembrie a fost supus unei intervenţii chirurgicale după ce doctorii i-au descoperit o tumoră la cap.

După operaţie se simţea bine, susţin rudele lui, care povestesc că acuza doar unele probleme urologice, motiv pentru care a şi fost trimis pentru un consult în secţia exterioară.

Florin Pușcariu, director medical Spitalul Ploiești: "S-a apelat la serviciului unei firme private cu care spitalul are contract. A fost efectuat consultul interdisciplinar la transport. La reîntoarcerea pacientului la ambulanţă, a cedat targa şi pacientul a suferit un traumatism cranio-facial."

După accident, pacientul a fost supus mai multor teste, susţin doctorii. Tomografia nu ar fi arătat că are leziuni care să îi pună în pericol viaţa. 

Reprezentanţii serviciului privat de ambulanţă au încercat să găsească o explicaţie pentru incidentul în care a fost implicat pacientul.

Cristian Vintilescu, managerul MEDIURG a transmis că: "În momentul în care bărbatul era mutat de pe targa spitalului pe cea a ambuantei, pacientul a făcut o mişcare bruscă. Targa a intrat în balans şi pacientul a fost scăpat de la nici jumătate de metru."

"Era paralizat, să zic aşa, pe partea stângă. Nu avea cum să se mişte şi oricum la spital îl ţineau legat doar de mâna dreaptă. Nu cred că se putea mişca doar dintr-o mână. E imposibil", spune nepoata victimei.

Familia bărbatului a depus plângere la poliţie. Ancheta a fost preluată de agenţii de la investigaţii criminale.

Raluca Brezeanu, Poliția Prahova: "A fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă."

Între timp, trupul bărbatului a fost depus la serviciul de medicină legală.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult