Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Doi muncitori ai Complexului Energetic Oltenia, răniţi după ce s-au electrocutat la un panou electric

Doi muncitori angajaţi la Cariera Pinoasa din cadrul Complexului Energetic Oltenia au suferit arsuri după ce s-au electrocutat la un panou, informează news.ro.

Ministerul Energiei precizează, într-un comunicat de presă, că cei doi angajaţi ai Minei Pinoasa s-au electrocutat în timp ce efectuau manevre de scoatere a unei linii de sub tensiune.

Ambele victime au fost transportate de echipajele SMURD la Spitalul de Urgentă Floreasca şi, respectiv la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

De asemenea, ministerul anunţă că a decis trimiterea unei echipe a Corpului de Control la Mina Pinoasa, pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul de muncă.

"Din primele evaluări se pare că este vorba despre un caz de neglijenţă în serviciu. Ministerul a decis convocarea unei comisii interne de anchetă la nivelul Complexului Energetic Oltenia şi trimiterea Corpului de Control pentru evaluarea exactă a imprejurărilor accidentului de muncă. În paralel, cazul va fi cercetat şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj", adaugă Ministerul Energiei.

Iniţial, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj anunţau că doar unul dintre muncitorii răniţi va fi adus la spital în Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, căpitan Maria Băran, declara pentru News.ro că victimele au 42 şi 48 de ani, iar bărbatul mai tânăr este grav rănit, fiind preluat de elicopterul SMURD. Băran mai preciza că cei doi muncitori au arsuri la faţă şi la mâini.

Cariera Pinoasa face parte din Complexul Energetic Oltenia - Exploatarea Minieră de Carieră Rovinari. La Exploatarea Minieră Rovinari, activitatea se desfăşoară în cinci perimetre de exploatare a lignitului energetic grupate în trei cariere: Rovinari (perimetrele Gârla şi Rovinari-Est), Tismana (perimetrele Tismana I şi Tismana II) şi Cariera Pinoasa. Rezerva de lignit cantonată în perimetrele de exploatare asigură funcţionarea CE Rovinari pentru o perioada de peste 45 ani.

Cele trei complexuri energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova) acoperă circa o treime din producţia de electricitate a României.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult