Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dispariţie învăluită în mister. Doi români din Germania sunt de negăsit de peste o săptămână: ”Sper să fie în viață”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Dispariţie învăluită în mister, în străinătate, cu doi români în rolurile principale. O femeie de 48 de ani din Dâmboviţa şi iubitul ei sunt de negăsit de mai bine de o săptămână.

Cei doi i-au spus unui apropiat că merg la o petrecere și, de atunci, au telefoanele închise și nici nu au mai dat pe la serviciu.

Disperaţi, cei de acasă au anunţat autorităţile, dar până acum n-au nicio veste.

Daniela este din localitatea Bălteni, judeţul Dâmboviţa. Femeia este divorţată și mamă a patru copii - trei rămaşi în ţară, iar cel mare, peste hotare. De aproximativ trei ani, Daniela plecase la muncă în Germania. Se angajase la o firmă de coletărie, unde l-a cunoscut și pe actualul ei iubit, un bărbat din Suceava.

Cosmin Florescu, fiul cel mare al Danielei: „Ultimul contact pe care l-am avut cu mama şi cu concubinul ei a fost pe 22 octombrie, urmând ca a doua zi să nu mai putem lua legătura cu ei. Sperăm să îi găsim în viaţă, să îi găsim cu bine”.

Citește și
barci grecia
Două bărci s-au scufundat în Grecia. 18 oameni au murit și 30 sunt dispăruți

Tatăl lui Vlad s-a alarmat și el după ce, sâmbătă, fiul nu i-a mai răspuns la apeluri.

Constanin Vizeteu, tatăl bărbatului dispărut: ”Tot l-am sunat pe telefon, l-am sunat - nu a răspuns. Ceva mi-a părut dubios. El răspundea permanent. Eu mă gândesc să nu fie de vreo răpire. Să vedem unde sunt, unde au dispărut așa în neant, cu tot cu mașina, sunt două persoane și o mașină. Nu e o jucarie. Eu sper să fie în viață. Sper, sper să fie în viață amândoi”. 

Familiile au alertat poliția din Germania și Olanda, dar totul e în zadar

Daniela şi Vlad, iubitul ei, locuiesc în Germania, aproape de graniţa cu Olanda, intr-un apartament, împreună cu un prieten.

Alexandru Drăghici, cumnatul femeii dispărute: „Sâmbătă au plecat la o zi onomastică. Au sunat că nu o să ajungă acolo, deoarece lucrează, ştiind că ei sâmbăta nu lucrează. Nu era seară să nu vorbim cu ei pe cameră, tot timpul erau cu zâmbetul pe buze”.

Cătălin Florescu, fiul mijlociu al femeii dispărute: „Ea nu era genul care să nu dea un semn. Şi d-asta mă îngrijorează. Cel puţin o dată pe zi ne suna. Nu s-a întâmplat niciodată să nu dea semn măcar la două zile”.

Din ziua dispariţiei, Daniela şi Vlad au telefoanele închise, nu au mai intrat pe conturile lor de pe reţelele de socializare şi nu au luat legătura cu nimeni. Copiii femeii au făcut sesizări la consulat și la mai multe secţii de poliţie, atât în Germania, cât şi în Olanda, dar eforturile lor par zadarnice.

Oamenii îi roagă pe toţi cei care pot da orice informaţie despre cei doi să sune imediat la cea mai apropiată secţie de poliţie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult