Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Descoperirea uimitoare făcută de polițiștii germani în mașina unor români. Unul dintre ei a fost arestat

Doi români au fost prinși în Germania cu câteva kilograme de droguri și o sumă mare de bani în mașină, după ce au fost opriți de polițiști în trafic pe o autostradă, aproape de granița cu Austria.

Duminică, polițiștii de frontieră au verificat un autoturism Skoda, înmatriculat în România, în apropiere de Passau. În urma verificărilor, polițiștii au găsit în vehicul 38.000 de euro și mai multe pachete ascunse, în care păreau a fi droguri.

Cei doi români aflați în autoturism, în vârstă de 34 de ani, au fost reținuți, iar banii și pachetele suspecte au fost confiscate. Cei doi erau suspectați de trafic ilegal de stupefiante în cantități mari, potrivit presei locale.

Conform polițiștilor, aceștia aveau în mașină opt kilograme dintr-o substanță psihoactivă din grupa catinonei, interzisă în Germania.

Unul dintre cei doi români a fost eliberat, însă al doilea a fost arestat sub suspiciunea de trafic ilegal de stupefiante în cantități mari, la cererea Parchetului din Passau.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult