Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Descoperirea făcută de poliție în curtea unui sucevean

Polițiștii de Frontieră din Suceava au înregistrat, în urma unei perchiziții, cea mai mare captură de țigări de contrabandă de la începutul anului.

Ţigări de contrabandă în valoare de peste jumătate de milion de lei au fost confiscate de poliţiştii de frontieră în urma unei percheziţii domiciliare pe raza comunei Ulma, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Suceava, Ilie Poroch Seriţan.

Potrivit sursei citate, în baza unor date deţinute cu privire la faptul că în locaţia respectivă este depozitată o cantitate de ţigări de provenienţă ucraineană, la nivelul STPF Suceava s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

O echipă operativă s-a deplasat, conform unui comunicat de presă transmis de STPF Suceava, la imobilul respectiv unde a fost identificat proprietarul, G. T., în vârstă de 55 de ani, iar în baza mandatului de percheziţie domiciliară emis de Judecătoria Rădăuţi, poliţiştii de frontieră au efectuat, miercuri după-amiază o percheziţie, ocazie cu care, într-o anexă gospodărească, a fost descoperită o importantă cantitate de ţigări, de provenienţă ucraineană.

Citește și
afacere tutun
Percheziții la 30 de adrese, într-un dosar privind trafic cu tutun de contrabandă

Totodată, în curtea imobilului au fost descoperite şi două autoturisme de teren, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acestea erau folosite la transportul ţigărilor.

Toată marfa şi cele două autoturisme au fost duse la sediul poliţiei de frontieră în vederea continuării cercetărilor, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de aproximativ 90 de baxuri de ţigări, în valoare de 526.000 lei.

Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar cele două autoturisme de teren înmatriculate în Marea Britanie, în valoare de peste 23.000 lei, au fost reţinute în vederea continuării cercetărilor.

Pe timpul acţiunii, proprietarului imobilului, G. T., a acuzat o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitată prin serviciul de urgenţă 112 o ambulanţă care l-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi, pentru efectuarea de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. În continuare se desfăşoară activităţi specifice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun, se menţionează în comunicat.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult