Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Descoperirea de 25.000 de euro făcută de poliția de frontieră din Botoșani. Ofițerii au confiscat-o imediat. FOTO

O mașină de aproximativ 25.000 de euro, care a fost declarată furată în Cehia, a fost descoperită de poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca.

Maşina, care este produsă în 2022, era condusă de un tânăr de 28 de ani, cu cetăţenie română, dar şi moldovenească, care se pregătea să iasă din România, pe la PTF Stânca, potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani, Minodora Răcnea.

"Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijlocului de transport, au fost efectuate verificări, în urma cărora s-a stabilit faptul că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare. Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că autoturismul şi documentele acestuia i-au fost înmânate de către proprietarul maşinii, pentru a se deplasa în Republica Moldova. Proprietarul i-a precizat că poate circula cu maşina în afara Uniunii Europene până pe data de 6 octombrie 2023, când trebuie să fie înapoi la Praga", a precizat Minodora Răcnea.

Pentru că autoturismul în valoare de 25.000 de euro figura în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare, a fost reţinut de poliţiştii de frontieră. În acest caz ei au început o anchetă privind săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult