Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Descoperire șocantă: A fost găsit spânzurat în apropierea casei cuprinse de flăcări

Un bărbat a fost găsit spânzurat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în apropierea locuinţei care a fost distrusă în urma unui incendiu, în localitatea vasluiană Chiţoc.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, la locul producerii incendiului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim-ajutor, deoarece exista suspiciunea că bărbatul se află în locuinţa cuprinsă de flăcări.

”La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul întregului imobil. După aproximativ două ore incendiul a fost lichidat. În urma căutărilor efectuate sub resturile locuinţei arse şi prăbuşite, nu a fost identificată prezenţa vreunei victime. Persoana despre care se presupunea că este victimă în incendiu a fost găsită spânzurată în apropierea locuinţei. Echipajul de pe ambulanţa EPA aflat la locul intervenţiei a iniţiat manevrele de resuscitare. În sprijinul paramedicilor a fost deplasat şi echipajul ambulanţei tip C1 de Terapie Intensivă Mobilă. Medicul de pe echipajul TIM a declarat decesul persoanei care a fost găsită spânzurată în apropierea imobilului ars”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Elvis Piruş.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult