Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Descoperire neașteptată în casa unui bătrân din Tulcea. Ce au găsit poliţiştii în urma unei percheziţii | FOTO

Poliţiştii din Tulcea au anunţat că au găsit în locuinţa unui bărbat de 70 de ani, 21 de arme şi aproape 780 de bucăţi de muniţie, deţinute ilegal. Printre armele descoperite s-au aflat şi mitraliere germane din Al Doilea Război Mondial.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea au anunţat, miercuri, că poliţiştii au făcut o percheziţie la locuinţa unui bărbat de 70 de ani, în urma căruia au fost descoperite şi ridicate 21 de arme şi 779 de bucăţi de muniţie, deţinute în mod ilegal.

„Astfel, au descoperit şi indisponibilizat cinci arme letale şi 61 de bucăţi de muniţie letală, printre care mitraliere de provenienţă germană, folosite în al Doilea Război Mondial, precum şi 16 arme neletale şi 718 bucăţi de muniţie neletală. De asemenea, în cursul zilei de 13 iulie, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Poliţiei Municipiului Tulcea au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că o persoană de 70 de ani, din municipiul Tulcea, ar deţine la domiciliu, ilegal, muniţie letală. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă şi au descoperit o grenadă defensivă activă şi 69 de cartuşe letale, ce erau deţinute în mod ilegal”, au afirmat poliţiştii.

Ei au adăugat că grenada a fost ridicată de pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta Tulcea, pentru a fi distrusă în mod controlat, iar cele 69 de cartuşe, de asemenea, ridicate.

Citește și
diicot
Zeci de percheziţii în Capitală şi 11 judeţe. Mai mulţi studenţi sunt suspectaţi că au plătit pentru a promova examenele

Poliţiştii au deschis în ambele cauze dosare penale privind săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor si muniţiilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult