Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Descoperire de peste 750.000 de euro în Caraş-Severin. Ce au găsit polițiștii la locuința a două persoane | FOTO

Două persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Caraş-Severin, fiind acuzate de constituirea unui grup infracţional în scop de contrabandă.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au descoperit 262.500 de pachete de ţigări netimbrate, evaluate la 750.000 de euro, în urma unor percheziţii domiciliare efectuate în cauză. Potrivit unui comunicat al IPJ Caraş-Severin, remis marţi Agerpres, poliţiştii şi procurorii DIICOT au pus în aplicare, luni, şapte mandate de percheziţie domiciliară, la persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunii de contrabandă. În sarcina uneia dintre persoanele în cauză s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. "Din cercetările efectuate a reieşit că pe parcursul anului 2024, în judeţul Timiş, ar fi fost constituit şi ar fi acţionat un grup infracţional organizat, specializat în contrabanda cu ţigarete, constituit pe două paliere, de aprovizionare şi de distribuţie. Din probatoriul administrat a reieşit faptul că trei bărbaţi, sprijiniţi de alte persoane, s-ar fi aprovizionat cu ţigarete de contrabandă, urmând ca acestea să fie distribuite fie de la locaţiile de depozitare, fie în anumite locuri de întâlnire, prin predare personală", se arată în comunicatul IPJ Caraş-Severin. În urma celor şapte percheziţii domiciliare efectuate pe 1 iulie au fost descoperite şi ridicate peste 5.250.000 de ţigarete fără timbru fiscal, estimate la peste 750.000 de euro, ascunse într-un imobil şi într-o remorcă frigorifică. De asemenea, au fost găsite 48 de cartuşe, calibru 9 mm, precum şi alte mijloace de probă, menţionează sursa citată. Procurorii DIICOT Caraş-Severin au dispus reţinerea a două persoane, iar marţi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunerea de arestare preventivă a acestora pentru 30 de zile. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult