Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Operațiune de amploare în Franța. Ce s-a întâmplat cu 1600 de migranți, printre care femei și copii

Your browser doesn't support HTML5 video.

Poliţia franceză a lansat o masivă operaţiune de evacuare a taberelor improvizate din apropierea Parisului, în care se aflau peste 1.600 de oameni.

Asta, la mai puțin de 24 de ore, după ce guvernul a anunțat înăsprirea politicii privind migrația.

La 6 dimineața, 600 de polițiști și-au făcut apariția la imensa tabără improvizată de la Porte de la Chapelle din apropierea autostrăzii de centură a Parisului, unde trăiau în condiții precare sute de migranți. Cei mai mulți bărbați, dar și femei și copii, în principal din Somalia, Afganistan, Eritreea și Ciad. Migranții au fost urcați în autobuze și transportați în săli de sport sau în centrele oficiale de primire a refugiaților.

Anne Hidalgo, primarul Parisului: „Noi cerem această evacuare de foarte multă vreme. Sunt două mari probleme: condițiile rușinoase în care trăiau aceșți refugiați și situația intolerabilă pentru locuitorii din zonă.”

La fel a fost evacuată și tabăra de la Seine-Saint-Denis.

Citește și
cautari politie
O persoană a raportat un camion frigorific cu cadavre umane, în Timiș

Ministrul de Interne susține că toate tabere ilegale din nord-estul Parisului vor fi desfințate până la sfârșitul anului, iar autoritățile nu vor mai permite refacerea acestora.

Didier Lallement, prefectul Poliției, Paris: „Îi vom proteja pe cei care au stat aici până acum. Le vom asigura adăpost celor care au nevoie. Este o acțiune umanitară, dar un lucru trebuie să fie clar: Nu vom permite că alți migranți să se stabilească aici.”

Operațiunea de evacuare cea mai amplă de mai bine de un an, a intervenit la mai puțin de 24 de ore, după ce guvernul francez a anunțat înăsprirea politicii privind migrația.

Edouard Philippe, premierul Franței: „Sensul general al acțiunii noastre este despre suveranitate. Vrem să recăpătăm controlul asupra politicii noastre privind migrația. "Reluarea controlului" înseamnă exprimarea și acceptarea responsabilității pentru opțiuni clare în privința acceptării migranților în Franța și integrării acestora.”

Premierul francez a anunțat 20 de măsuri noi privind migrația. În afară de desființarea taberelor clandestine de refugiați, guvernul stabilește cote mai mari pentru primirea unor persoane cu calificare și se oferă mai multe locuri studenților străini.

Pe de altă parte, în Anglia a fost arestat un șofer în camionul căruia au fost găsiți 15 migranți, probabil tot vietnamezi. La fel ca cei 39 găsiți morți într-un camion frigorific, pe 23 octombrie, în Essex.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult