Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cutremur, luni dimineaţă, în România

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs luni dimineaţa, la ora locală 5:21, în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 143 de kilometri, iar cele mai apropiate oraşe de epicentru au fost: Nehoiu (17 km), Covasna (35 km), Întorsura Buzăului (39 km), Târgu Secuiesc (50 km) şi Vălenii de Munte (54 km).

În luna noiembrie, în România, s-au produs 28 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,1 şi 3,7 pe Richter.

Cel mai puternic seism din acest an a avut loc în data de 28 octombrie, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 5,8 pe Richter, mişcarea tectonică fiind resimţită şi la Bucureşti.

În 2017, cel mai mare cutremur de pe teritoriul ţării a fost înregistrat pe 8 februarie, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 5 pe Richter, în timp ce în 2016 au avut loc două cutremure de peste 5, unul în septembrie, iar celălalt în decembrie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult