Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cutremur de 5,8 în România. Raed Arafat a explicat de ce sistemul RO-ALERT nu a trimis notificări

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un cutremur cu magnitudinea 5,8 pe scara Richter s-a produs duminică dimineață, la ora 3:38, în judeţul Buzău, în zona seismică Vrancea. Seismul s-a resimţit destul de puternic în Capitală

şi s-a produs la o adâncime de 151 de kilometri.

Constantin Ionescu, directorul general al Institutului pentru Fizică Pământului, spune că intensitatea în epicentru a fost de 6, iar cutremurul face parte din activitatea seismică normală a zonei. El a declarat agenţiei Agerpres că, de obicei, cutremurele de adâncime nu prea sunt urmate de replici importante.

Alis Grasu, şefa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, spune, că în primele minute după producerea cutremurului au fost înregistrate 12 apeluri la numărul de urgenţă, fiind vorba de cazuri de atacuri de panică.

Alimentarea cu energie electrică a oraşului Întorsura Buzăului a fost oprită pentru scurt timp însă situaţia s-a remediat. Ultimele cutremure cu o magnitudine de peste 5 s-au produs în 2016, în septembrie şi decembrie.

Citește și
apeluri, panica, cutremur, romania, bucuresti, 28 octombrie,
Ambulanţa Bucureşti - Ilfov: 25 de apeluri pentru atacuri de panică după cutremur

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat pentru Știrile Pro TV:  ”După ce s-a resimtit cutremurul, pompierii au trecut la verificările care se fac conform planului, mai ales în zonele vulnerabile, precum Centrul Vechi. Nu am primit nicio informare pe parcursul verificărilor că ar fi fost pagube. Nu am primit apeluri la 112 că ar fi fost înregistrate pagube. Verificările care s-au făcut arată că acest cutremur a fost fără impact asupra clădirilor, care să producă situații de urgență.

Cel mai imporant lucru - iar noi am postat aceste sfaturi pe Facebook, pe aplicație - este ca omul să nu se panicheze în timpul cutremurului. Trebuie imediat să se pună sub o grindă, sub o masă sau altă piesă de mobilier mai solidă, să nu coboare pe scări sau cu liftul, până trece cutremurul. Dacă are gazul pornit, trebuie să-l oprească.

Sistemul RO-ALERT nu anunță cutremure. Sistemul va fi folosit în cazul cutremurului eventual pentru transmiterea unor mesaje pentru indicații post-cutremur. Numai că în această situații nu am avut pagube ca să trimitem mesaje și să trezim populația prin mesaje de acest gen, doar ca să spunem să stea liniștiți. Trebuie să se înțeleagă că transmiterea unor mesaje cu câteva secunde înainte poate produce panică.

Controlul panicii este foarte important, dar și informarea din timp. De aceea noi recomandăm populației să citească recomandările de pe aplicația DSU.”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult