Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cununie de poveste în Cluj-Napoca. Mirele are 84 de ani, soția este cu 10 ani mai tânără: Ne-am cunoscut în secolul trecut

Your browser doesn't support HTML5 video.

După aproape jumătate de secol, doi străbunici din Cluj-Napoca s-au regăsit, s-au reîndrăgostit, și au hotărât să se căsătorească.

La 84, respectiv 74 de ani, cei doi spun că dintr-o prietenie frumoasă din tinerețe acum speră să aibă împreună o căsnicie în care să se bucure de fiecare zi trăită împreună.

Cei doi s-au cunoscut în urmă cu peste 40 de ani, însă atunci drumurile lor în viață au fost diferite. Fiecare și-a întemeiat propria familie. Și după aproape jumatate de secol s-au reîntâlnit și au redescoperit cât de mult se iubesc. El, în vârstă de 84 de ani, și-a făcut curaj si a cerut-o de soție pe femeia cu zece ani mai tânără.

Ștefan Geambașu: „Ne-am cunoscut în secolul trecut. Împrejurarea nu-i relevantă, ci faptul că ne-am reîntâlnit și ne-am unit destinele. Tata a decedat la 104 ani. Așa că dacă mă supăr tare, s-ar putea să încerc să-l ajung”.

Cei doi s-au căsătorit în prezența martorilor. Deși acum sunt străbunici, mirii au fost felicitați de prieteni și rude, pentru că au făcut acest pas, cu mult optimism.

Citește și
Florin Roman, Ludovic Orban
Proiect de lege. Căsătoriile se pot oficia şi în grădini publice, parcuri, muzee

Gyongyi Geambașu: „A fost emoționant. Efectiv emoționant. Frumos. Noi doi și doi martori ai noștri, cum s-ar zice nașii”.

Pentru că s-au căsătorit la o vârstă atât de înaintată, membrii unei asociații din Cluj-Napoca i-au premiat și le-au oferit în dar o cină la un restaurant cochet din oraș.

Emese Dan, președinte asociație: „În acest an, motto-ul nostru a fost 'Acela asumă-ți căsnicia' și exact asta s-a întâmplat în sensul că atunci când am povestit cu dânsa a fost de ce la această vârstă și a zis că mie mi se pare o dovadă de seriozitate, asumare și de integritate”.

Maria Muntiu, șef serviciu Stare Civilă Primăria Cluj-Napoca: „Nu întâlnim des astfel de căsătorii”.

Anul trecut, în Cluj-Napoca, aproape 500 de cupluri au aniversat 50 de ani de căsătorie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult