Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum arată proiectul Spitalului Metropolitan București. Se va crea o nouă stradă în Pipera

Your browser doesn't support HTML5 video.

Primăria Capitalei a terminat studiul de fezabilitate pentru viitorul spital metropolitan, promis de mai bine de doi ani. Este vorba despre un complex de sănătate ce va fi ridicat în nordul capitalei, într-una dintre cele mai aglomerate zone din Bucureşti

În consecinţă şi infrastructura va trebui dezvoltată. Planul de pe hârtie şi macheta se vor transforma în realitate în trei ani, promite primarul general. Rămâne de văzut dacă aşa se va şi întâmpla.

Unde va fi construit si cand vor incepe lucrarile la spitalul metropolitan  

Primăria spune că în martie 2020 ar urma să înceapă lucrările în zona Pipera, unde acum este un depou al Societăţii de Transport Bucureşti.

Spitalul metropolitan ar urma să fie ridicat pe un teren, în locul autobuzelor. Aici va fi de fapt un mic oraş, cu mai multe clădiri: spital, heliport, hotel, bloc de locuinţe şi inclusiv creşă şi grădiniţă pentru copiii angajaţilor. Vorbim despre o suprafaţă construită uriaşă, de aproximativ 250.000 de mp, cam cât două treimi din Casa Poporului.

Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 4,7 miliarde de lei cu TVA, iar durata de realizare este de 60 de luni.

Cum va arata spitalul metropolitan

 

În formă de H, semnul internaţional pentru spitale, clădirea principală va avea 1.000 de paturi, 30 de săli de operaţii, aparatura medicală performantă şi va crea peste 1.300 de locuri de muncă, majoritatea personal medical.

Gabriel Dumitrache, arhitect: „Am prevăzut ca în acest spital livrările de aparatură medicală necesară, de echipamente şi de hrană să fie făcute de nişte roboţi care sunt pilotaţi de la un pupitru. Ei sunt capabili să îşi cheme singuri ascensorul, au camere de luat vederi, se duc exact în camera unde trebuie să depoziteze ce au de depozitat, inclusiv hrană.”

O problemă ar putea fi aglomeraţia din zona Pipera, unde s-a construit cel mai mult în ultimii ani, spun reprezentanţii primăriei.

Marius Coajă, consilier pe infrastructură în Primăria Capitalei: „Se va crea o nouă stradă, se va numi Strada spitalului, care este compusă din două sensuri cu câte două benzi pe sens şi cu un tramvai care va ajunge în această zonă. Vorbim de lărgiri, care azi sunt destul de greoaie chiar şi pentru un trafic fără un spital metropolitan. Gândirea noastră este una pentru întreaga zonă.”

Proiectul pentru Spitalul Metropolitan a fost votat încă din 2017. Obţinerea unei porţiuni de teren de la Guvern a fost principala cauză a întârzierii, spune primarul general.

Gabriela Firea: „Sunt atât de vaccinată încât deja ştiu ce se va spune, de ce în ultimul an de mandat a venit Gabriela Firea cu un proiect atât de important. Pentru că legea administraţiei publice local este foarte strică şi de asemenea prevederile Curţii de Conturi. Nu avem voie să începem proiecte noi de asemenea amploare până nu finalizăm toate investiţiile începute în mandatul anterior.”

Cat costa ridicarea spitalului metropolitan

Investiţia va fi de 400 de milioane de euro, bani de la bugetul local.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult