Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum se va desfășura vaccinarea anti-COVID în școli. Precizările medicului Valeriu Gheorghiță

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiță,a anunțat că autorităţile vor demara activităţile de vaccinare în unităţile şcolare, odată cu deschiderea an ului şcolar.

În acele unităţi unde va fi posibil se vor deschide cabinete de vaccinare, iar în altele vor fi utilizate echipe mobile, care se vor prezenta după ce la nivelul şcolii se vor face liste cu cei care doresc să se vaccineze – angajaţi din învăţământ, elevi, dar şi rude ale acestora.

„Cum va avea loc efectiv procesul de vaccinare? Vor fi cu siguranţă unităţi de învăţământ unde vom putea organiza cabinete de vaccinare de sine stătătoare care să funcţioneze pe perioada în care există o adresabilitate în rândul unităţii de învăţământ şi, de asemenea, foarte probabil că în majoritatea cazurilor – acolo, de pildă, unde unitatea de învăţământ are în proximitate un centru de vaccinare nu se justifică să mai organizăm un alt cabinet sau un alt punct de vaccinare”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă marţi după amiază, într-o conferinţă de presă.

Echipele mobile vor reprezenta „principala logistică” ce va asigura procesul de vaccinare în şcoli în mediul rural, dar şi în oraşe, conform medicului.

„Practic, ne dorim ca fiecărei unităţi de învăţământ să îi fie alocată o echipă mobilă şi unitatea de învăţământ, periodic, să centralizeze persoanele care doresc să se vaccineze. În felul acesta se stabileşte un interval orar, o zi în săptămână, se identifică spaţiul unde se poate organiza activitatea de vaccinare”.

Citește și
Mihăilă și Cîmpeanu
Și copiii care se vaccinează ar putea primi vouchere de 100 de lei
Cât este salariul minim pe economie în 2021? Ministrul de Finanțe, Dan Vîlceanu, nu știe

Medicul a reafirmat că minorii se pot prezenta însoţiţi de reprezentanţii legali şi se pot prezenta „împreună cu cei din familie”, el subliniind că este importată imunizarea la nivelul familiei.

Valeriu Gheorghiţă a arătat că există studii care arată că în familiile cu copii preşcolari riscul de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 creşte cu 15% iar familiile cu copii şcolari au un risc cu 20-25% mai mare de a se infecta cu virusul.

Medicul a precizat că şi în campusurile universitare se intenţionează organizarea de cabinete de vaccinare anti-COVID.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult