Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum se desfășoară o degustare de vinuri online. Ideea inedită a unor tineri din Timișoara

Your browser doesn't support HTML5 video.

În asemenea vremuri este plăcut să descoperim că unii românii își păstrează creativitatea și transformă un eșec anunțat într-o experiență inedită.

Este și cazul unor tineri din Timișoara, care nu și-au mai putut ține evenimentele odată cu activarea scenariului roșu, așa că au pus la punct degustări de vin, cidru sau produse tradiționale, de la distanță.

De acasă de la el, fiecare participant degustă mai multe vinuri din Grecia. Au plătit câte 65 de lei pentru un pachet care le este livrat cu doar câteva ore înaintea evenimentului.

Alin Dragomir, organizatorul, are un magazin de specialitate în Timișoara. Și-a extins inițial afacerea pentru degustări. Iar acum, pentru că orașul se află în scenariul roșu, a fost nevoit să caute o soluție online.

Alin Dragomir, wine educator: "Perioada e de aşa natură, şi tot acest business a pornit pe ideea de a împărtăşi povestea celor care fac vinul, oamenii se bucura că au ocazia să participe la ceva, că au trecut foarte multe luni de când nu mai putem organiza genul acesta de workshopuri".

Pe aceeași structură au gândit evenimentul și organizatorii unui festival de produse artizanale. Oamenii le-au primit acasă, le-au testat, iar apoi schimbul de păreri s-a făcut pe internet.

Aceste degustări sunt gratuite şi au loc în fiecare weekend.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult