Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum s-a văzut încoronarea Regelui Charles al III-le la Viscri, satul său de suflet din Transilvania. Vizitatorii cu sutele

Your browser doesn't support HTML5 video.

Și la Viscri, satul din Transilvania care i-a furat inima regelui Charles al III-lea, este zi de sărbătoare. Porțile reşedinţei Majestății Sale au fost deschise vizitatorilor, peste 600 la număr, care au ținut să fie într-un loc drag monarhului britanic.

În ultimul sfert de secol, regele a fost de nenumărate ori acolo, iar în timp, a fost văzut ca un fiu al locului.

Curtea din Viscri s-a golit în momentul în care trăsura care i-a purtat pe regele Charles al III-lea și pe regina consoartă Camilla a oprit în fața abației Westminster. Turiștii s-au strâns la umbră, pe terasă, ca să urmărească ceremonia la televizor.

Turist: „Am venit din Brașov până la Viscri, ca să fiu aici în momentul încoronării, și respect pentru ce a făcut”.

Turiste: „Este foarte emoționant, e o ceremonie frumoasă.”

Citește și
viscri
Începe sezonul turistic în splendidele sate ale Transilvaniei. Cât costă un sejur pentru două persoane la Viscri

(...)

Știind că e încoronarea regelui, am venit. Impresionată, foarte impresionată.”

Și tocmai pentru că a fost o zi specială, casa regelui Charles al III-lea a fost deschisă pentru public.

„Îmi place aici, și îmi place regele Charles în mod special, pentru că iubește România. Nu știam că are asemenea conexiuni, chiar din familie” spune o vizitatoare.

Impresionat de comunitatea din Viscri, regele Charles i-a îndemnat de fiecare dată pe oamenii locului să păstreze cu sfințenie meșteșugurile vechi. Astfel, într-o grădină superbă, au avut loc mai multe ateliere demonstrative.

Ce se găsește în casa Regelui

Turiștii au urmărit fermecați cum din mâinile meșterilor au ieșit țesături, și chiar țiglă. Au făcut apoi un tur al proprietății.

Ioana Corduneanu, Asociația Semne Cusute: „Lucrez la o cămașă cu pânza de in pe mătase pe care intenționez să o port vara. Aleg să folosesc anumite simboluri pe care le poate înțelege toată lumea".

Femeie: „Am venit întâmplator și se pare că avem parte de evenimente mai speciale decât ne așteptam".

Au făcut apoi un tur al proprietății.

Eugen Vaida, director The Prince`s Foundation Romania: „Avem expozițiile dragi nouă și Alteței sale Regale, iile de la semne cusute, avem florile, giumul Transilvaniei care promovează Transilvania, expoziția de țiglă pe care a vizitat-o și regele Charles.”

Majestatea Sa a ajuns prima dată la Viscri în anii 2.000. De-atunci a venit regulat. Negreșit, în luna mai. Doar pandemia l-a ținut departe.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult