Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum s-a produs accidentul în care un bărbat a murit după ce s-a izbit cu mașina de o cisternă plină cu benzină, în Brăila

Your browser doesn't support HTML5 video.

Accident teribil, pe un drum național din județul Brăila. Un șofer a intrat în plin cu autoturismul într-o cisternă, încărcată cu peste 30 de tone de benzină, după ce ar fi făcut o depășire inconștientă.  

Bărbatul de 34 de ani - aflat la volanul mașinii de mare tonaj - a reușit să iasă din cabină și să se salveze, înainte ca ambele vehicule să ia foc. În schimb, șoferul autoturismului a fost găsit carbonizat. Surse din anchetă spun că ar fi un polițist din Brăila, dar sunt așteptate rezultatele probelor ADN.

Un nor înspăimântător de fum s-a ridicat deasupra locului unde s-a produs accidentul. Se vedea din Galați, de la mai bine de 40 de kilometri distanță. Zona a fost survolată de un elicopter al Ministerului de Interne, în timp ce, la sol, pompierii au intervenit cu mare precauție. Ștefan Stoian, purtător de cuvânt al ISU Brăila: „Benzina din autocisternă a ars cu flacără foarte mare și cu degajare foarte mare de fum. De aceea a fost necesară transmiterea unui mesaj Ro-Alert către populația din zonă". După impact nu a avut loc o explozie, dar benzina s-a împrăștiat pe carosabil și, din această cauză, s-a declanșat un incendiu de proporții care a fost stins abia după două ore și jumătate. Cisterna mergea dinspre Brăila spre Buzău. Între localitățile Lacu Sărat și Silistraru, mașina a apărut de nicăieri și a intrat direct sub autotren. Într-o fracțiune de secundă, s-a declanșat iadul.

Bărbat: „Se vedea un fum foarte gros, flăcări de 50 de metri, poliție, ambulanțe, pompieri, efective foarte multe."

Bogdan Zotoi, comandantul Poliției Rutiere Brăila: „Din primele cercetări, până la acest moment, cauza producerii ar fi o depășire neregulamentară din partea autoturismului”.

Citește și
accident
Un bărbat a murit după ce s-a izbit violent cu mașina de o cisternă plină cu benzină, pe un drum din Brăila

Reporter: A fost identificat șoferul?

Bogdan Zotoi, comandantul Poliției Rutiere Brăila: „Nu mai există nimic în mașină care să poată fi folosit în acest sens. Verificăm”.

Din autocisternă a mai rămas doar o epavă, iar autoturismul mai este doar un morman de fiare. Șoferul de pe cisternă a fost transportat cu o ambulanță la spital, în Brăila. Despre celălalt, până la confirmarea probelor ADN, nimeni nu poate spune nimic cu siguranță. Sunt indicii că ar fi un polițist de la serviciul de ordine publică din Brăila.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult