Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum s-a petrecut accidentul în care a murit pilotul Ciprian Tofan. "Mașina era o torpilă”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sfârşit fulgerător pentru un pilot de curse, din Bucureşti. Tânărul a murit pe loc, după ce a încercat să testeze o maşină cu o putere colosală - de 700 de cai, pe care o tunase recent.

Nu s-a întâmplat pe un circuit auto, aşa cum este legal, ci pe Centura Capitalei. Şoseaua era udă, iar pilotul în vârstă de 33 de ani, care nu avea casca şi centura de siguranţă, a pierdut controlul autoturismului. Ce a urmat este înfricoşător.

Ciprian Tofan avea 33 de ani. Era pilot de curse şi se pregătea pentru etapa Campionatului Naţional de drag racing de la Brăila, de pe 1 iunie. Odată cu pasiunea pentru viteză, Ciprian a învăţat să tuneze maşini. Singur şi-a modificat autoturismul pe care l-a scos la teste pe Centura Bucureşti. Vehiculul avea 700 de cai putere, iar aceasta a fost ultima cursă. La peste 200 de kilometri pe oră, potrivit martorilor, a derapat, a intrat într-un parapet, care l-a aruncat apoi într-o maşină parcată, pentru ca în final să se rostogolească pe câmp.

”Maşina e praf, a luat foc" - spune un martor.

Ciprian Romanescu, purtător de cuvânt IPJ Ilfov: "Maşina aflată în mers a fost proiectată în afara părţii carosabile. Din păcate, şoferul a decedat. Era singur în respectivul autoturism. Din primele noastre informaţii, acesta ar fi circulat cu o viteză destul de mare."

Citește și
accident Giurgiu
Accident grav, cu o mașină de Bugaria, lângă București. O femeie a murit

Printr-o minune, celălalt şofer a scăpat nevătămat.

Deşi omologata pentru curse, o maşină atât de puternică nu avea ce să caute pe şosele, spun colegii lui Ciprian.

Sorin Ene, pilot: "Este foarte grav, pentru că era o maşină destinată competiţiilor sportive. S-ar fi putut transforma intr-o tragedie şi mai mare dacă şi alte maşini erau implicate. Carosabilul era umed, nu era aderent. Asta nu înseamnă altceva decât risc de pierdere a controlului."

Sorin Ene, pilot: "Se transformă într-o torpilă, într-o armă letală asupra căreia nu mai avem controlul. Aici nu mai e vorba de secunde sau de fracţiuni de secundă, ci de miimi de secundă, de mili secunde."

Ciprian Tofan era un pilot foarte talentat, spun toţi cei care l-au cunoscut. Deja pe reţelele sociale au fost postate sute de mesaje de condoleanţe. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult