Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum explică ISU Prahova lipsa autorizației de securitate la incendiu de la Ferma Dacilor

Ferma Dacilor, unde a izbucnit, marţi dimineaţă, un incendiu de proporţii, soldat până la acest moment cu trei morţi şi doi răniţi, nu are autorizaţie de securitate la incendiu, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.  

Conform sursei citate, în anul 2019 a fost efectuată la acest obiectiv o "verificare pe fond", fiind identificate şase nereguli, dintre care una a fost remediată pe timpul controlului şi au fost aplicate şase avertismente.

"La momentul verificării nu au fost puse la dispoziţia inspectorilor documente din care să rezulte momentul punerii în funcţiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării şi obţinerii avizului/ autorizaţiei de securitate la incendiu", a precizat ISU Prahova.

Reprezentanții ISU Prahova nu au menționat dacă din 2019 și până la data producerii tragediei au mai fost efectuate controale la Ferma Dacilor și dacă au mai fost depistate nereguli și au aplicat și alte sancțiuni.

Ferma Dacilor este un operator economic cu funcţiuni de cazare şi restaurant, aflat în satul prahovean Tohani.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult