Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum este descris individul din Galați care și-a înjunghiat părinții și a atacat un polițist. Era drogat când a comis faptele

Your browser doesn't support HTML5 video.

Bărbatul de 33 de ani din Galați, care și-a înjunghiat, marți, părinții și apoi a lovit cu un cuțit un polițist, fost reținut. Cunoscuții îl descriu ca pe un om introvertit, însingurat, care nu vorbea cu nimeni.

Dintre victime, mama lui este în starea cea mai gravă. A fost operată, miercuri seară, iar medicii rămân rezervați în privința șanselor ei de supraviețuire.

Individul și-a lăsat părinții într-o baltă de sânge, furios că nu voiau să îi dea bani. Mama lui a fost operată de urgență și se zbate între viață și moarte.

Dr. Ionuț Băneșanu, Spitalul de Urgență Galați: „Pentru femeia de 52 de ani s-a intervenit chirurgical, deoarece leziunile provocate i-au pus viața în pericol. În prezent este stabilă hemodinamic și respirator”.

Polițistul pe care individul l-a rănit, de asemenea, cu un cuțit, este în stare bună și, din câte spun colegii, a fost salvat de echipamentul de protecție.

Citește și
masina politie
Bărbat înjunghiat mortal la un hotel din zona montană Padina. Trei suspecţi se află în custodia Poliţiei

Cms. șef Felicia Tudoran, IPJ Galați: „A fost externat, în prezent aflând-se în afara oricărui pericol. La momentul intervenției, polițistul purta vestă de protecție anti înjunghiere, ceea ce a condus la faptul că rănile nu sunt grave”.

Oamenii din bloc sunt încă speriați. Mereu li s-a părut că bărbatul are un comportament mai straniu, dar nimeni nu a intrat în conflict cu el. Cuplu: „Nu răspunde, nu vorbește cu nimeni. Ne-a spart acum vreo doi ani geamul ăsta. Era nervos, a spart geamul. Nu ne salutăm, nu știm nimic de el”.

Localnică: „Am mers și cu el în lift, am stat cu el pe bancă, afară, dar nu a fost violent niciodată. Un om închis în el, nu voia să comunice cu nimeni. Era un însingurat”.

Bărbatul a fost încarcerat, marți seară, și urmează să fie audiat și miercuri. Vor fi făcute mai multe expertize, printre care și una care va stabili dacă avea discernământ la momentul comiterii faptelor. De asemenea, anchetatorii așteaptă și rezultatele analizelor toxicologice, pentru că află dacă bărbatul fusese sub influența drogurilor atunci când a comis atacul sângeros. Deocamdată este cercetat pentru tentativă de omor calificat și ultraj.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult