Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Descoperirea uimitoare făcută de polițiști într-o mașină căzută într-o râpă de aproape două zile, în Alba

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un bărbat în vârstă de 70 de ani din Alba a supraviețuit aproape 35 de ore după ce a căzut cu mașina într-o râpă adâncă de 50 de metri.  

A avut mare noroc cu abilitățile de detectivi ale doi polițiști din Sebeș. Agenții au cercetat pas cu pas traseul șoferului și, pe baza unor urme de vopsea zărite pe trunchiul unui copac, i-au găsit mașina, cu roțile-n sus, în fundul prăpastiei. Omul, conștient, dar cu fracturi grave, strigase zadarnic după ajutor.

Bărbatul din localitatea Câlnic a plecat singur de acasă cu mașina spre Sebeș, miercuri dimineața, să-și rezolve niște probleme. La întoarcere, a făcut accidentul: a plonjat cu mașina într-o râpă de 50 de metri.

Autoturismul a aterizat pe plafon, iar bărbatul a rămas blocat, cu fracturi la membre, incapabil să-și poată folosi telefonul mobil și să sune după ajutor. A zăcut acolo, neputincios, o zi și o noapte. Poliția a fost alertată de rudele lui abia joi dimineața, când au băgat de seamă că omul n-a mai ajuns acasă.

Anchetatorii au verificat camerele de supraveghere din trafic și au găsit un singur indiciu: momentul în care autoturismul bărbatului ieșea din Sebeș. De acolo, au pornit căutările și au periat toată zona drumului național 1, între Sebeș și Câlnic.

Citește și
accident feroviar
Accident feroviar în Teleorman. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

Subcomisar Florin Dobre – împuternicit Secția Rurală 7 Sebeș a declarat: „Am verificat fiecare capăt de pod, fiecare zonă cu vegetație înaltă. Am luat la pas toată această zonă, ocazie cu care am sesizat faptul că un arbore este decojit, se observau urme de vopsea. Ulterior, am identificat la baza dealului autoturismul. Persoana era încarcerată cu mâna prinsă sub autoturism.”

Echipajele de salvare au făcut mari eforturi să ajungă la victimă: zona, cu o vegetație bogată, era greu accesibilă.

Plutonier Alexandru Crișan – purtător de cuvânt ISU Alba a declarat: „Intervenția a fost una destul de dificilă deoarece autoturismul se afla răsturnat pe plafon. S-a reușit extragerea victimei din autoturism în stare conștientă.”

Imediat, a fost chemată ambulanța, iar bărbatul, conștient, dar cu dureri mari, a fost dus de urgență la spital. Cei doi polițiști care au reușit să refacă filmul accidentului și să-i salveze viața șoferului, sunt acum felicitați de superiorii lor și de întreaga comunitate.

O vecină a declarat: „Foarte bine, e bine că l-au găsit viu că zice că a fost cu capul prin ață jos. Și-au făcut datoria.”

Bătrânul a suferit mai multe fracturi și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, unde a rămas internat la chirurgie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult