Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum a fost surprins Regele Charles în a treia zi de vacanță în Valea Zălanului. Monarhul va pleca marți spre Viscri

Your browser doesn't support HTML5 video.

A treia zi de vacanță a Regelui Charles în satul Valea Zălanului a fost numai bună pentru plimbare. Monarhul a profitat și luni de cerul senin și soarele blând, pentru a face o drumeție pe dealuri.

O mulțime de oameni l-au așteptat din nou la poartă, pentru a-i strânge mâna.

Regele a ieșit la plimbare imediat după masa de prânz. Avea, ca de obicei, binoclul la gât, iar în mână își ținea bastonul și pălăria de soare. Poartă bocanci de drumeție, semn că nu se ferește să o ia și prin pădure și pe teren accidentat, dacă zărește ceva interesant.

Oameni din toate colțurile țării s-au dus la Valea Zălanului, cu speranța că-l vor vedea. A schimbat câte o vorbă cu fiecare. Astfel, când unul dintre români s-a lăudat că fiul sau învață la Bristol, Regele a vrut să afle ce studiază și cum se descurcă.

Un bărbat venit tocmai de la Oradea i-a dus Maiestății Sale un butoiaș din lemn de cireș și o sticlă de pălincă de pere și gutui, ambele făcute de el. Când nu e pe dealuri, Regele își petrece timpul discret, în reședința sa. Știm că îi place să picteze peisaje în acuarelă, iar gospodăria din Valea Zălanului îi oferă o priveliște minunată.

Citește și
prințul harry
Prințul Harry, așteptat la Înalta Curte din Londra în procesul intentat presei tabloide britanice

Contele Kalnoky a dezvăluit că înainte de cină, Regele Charles savurează întotdeauna un vermut. Probabil că așa se va întâmpla și luni seară. Marți dimineață, Regele va pleca spre Viscri, un alt loc în care este așteptat cu multă dragoste. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult